Arhiva etichetelor: slabit

Înainte și după…

Cum promiteam într-un post anterior mi-am făcut niște poze recent să vă arăt și vouă ce înseamnă detoxifierea 🙂

Cam așa mă prezentam eu acum ceva timp (2010):

Când ajunsesem deja pe la 109kg, mi-am dat seama într-un final că nu e în regulă și mi-am schimbat un pic regimul alimentar, plus că am renunțat și la o slujbă care era destul de solicitantă ca timp (și nu ca efort fizic :P). Am slăbit până pe la 97de kg, unde m-am cam blocat, deși mâncam mult mai sănatos ca înainte. Renunțasem definitiv la Cola și ciocolata zilnică… Eu la începutul lui 2012:
Totuși ficatul a început să-mi creeze probleme tot mai mari așa că am fost nevoit să mă interesez de o modalitate de detoxificare. Am pornit la drum în februarie, mai am încă de continuat un pic, dar sunt foarte foarte mulțumit de rezultatele de până acum:
Azi am 69kg, arăt super slab (și bine aș putea spune :P) și e timpul de ceva „body building”, dar măcar am scăpat de aproape toată grăsimea. Desigur că ficatul s-a liniștit, nu mai am palpitații, nici dureri cap, respir cu ușurință și dorm mai profund.
Ieri am reușit chiar să fac 100 de genuflexiuni în serie. Poate pentru unii nu e mare lucru, dar ultima dată când am făcut această performanță a fost in liceu :D!

22 de kilograme mai târziu… (sau cât de importantă este detoxifierea)

În ultimul timp m-am documentat extensiv despre cum funcționează corpul uman în ce privește digestia.

Scopul meu a fost a să rezolv o durere în zona ficatului, fără să ajung la vreun doctor. 🙂

Studiasem sfaturi nutriționiste de ceva timp și mâncam cât de cât sănătos, lucru care m-a ajutat să scap de niște dureri cronice de cap (după masa).

Dar chiar și așa ficatul tot îmi creea probleme și luam foarte ușor în greutate.

Prin urmare m-am hotărât că o detoxifiere a ficatului este necesară. M-am pus pe cercetat diferite protocoale de curățare și am descoperit cartea lui Andreas Moritz: „The Liver and Glallblader Miracle Cleanse”

Titlul cărții este oribil, dar se pare că în ziua de azi nu poți vinde nici sfaturi bune daca nu le spui că sunt „secrete” sau „miraculoase”. Asta e marketingul…

Oricum, la recomandarea unor prieteni am cumpărat și am citit cartea. Cea mai bună investiție în sănătate pe care am făcut-o vreodată!

Citind cartea lui Andreas am înțeles cum funcționează corpul ca un tot unitar și cum tratarea simtomelor nu are efectul care credem.

Un principiu foarte important pe care l-am învățat este următorul: corpul încearcă în permanență să fie sănătos și în formă, dacă îi se permite acest lucru! Aceasta înseamnă ca organele care ajută la eliminarea toxinelor să fie în stare bună de funcționare și curate:

  • pielea
  • plămânii
  • intestinele
  • rinichii
  • ficatul

Orice blocaj de toxine în oricare din organele de mai sus va cauza tot felul de probleme în corp, care par să nu aibă nici o legătura una cu alta… problema cea mai neplăcută (cel puțin din punct de vedere vizual) fiind acumularea de grăsime.

Prin urmare timp de aproape 3 luni am încercat în mod sistematic să fac o curățenie internă extensivă!

Am eliminat multe toxine, efectul cel mai dramatic fiind dizolvarea grăsimii. Am ajuns de la 97kg la 75kg 🙂

Am vrut să postez niște imagini cu „înainte și după”, dar încă mai am un pic din procedura de curățare a ficatului înainte să fiu gata.

În concluzie, dacă încerci să mai scazi în greutate și nimic nu funcționează sau ai dureri cronice în diverse părți ale corpului sunt șanse foarte mari să ai un corp toxic (în interior).  În acest caz o detoxifiere te va ajuta enorm.

Îți recomand deci să citești cartea lui Andreas despre detoxificarea ficatului, sau dacă vrei ceva mult mai complet și general pentru tot corpul îți recomand de același autor: Timeless Secrets of Health and Rejuvenation. După cum am zis, mie personal, cărțile lui Andreas mi-au schimbat complet modul în care privesc corpul, alimentația și sănătatea.

PS: Am documentat experiența de detoxifiere pe care am avut-o până acum, și mă gândesc să o public sub forma unei cărți electronice. Dacă te-ar interesa așa ceva lasă-mi un comentariu sau întrebări mai jos.