Arhiva etichetelor: realitate

Eu am întotdeauna dreptate! Iar răspunsul meu este întodeauna cel corect!

pawn_drawingAm devenit aproape obsedat de a avea dreptate. Îmi argumentez părerile cu grijă și de obicei mă asigur că pot aduce referințe considerate științifice sau cel puțin logice, pentru argumentele mele.

Dacă încerci să mă contrezi, ar fi bine să fii pregătit, căci am să te îngrop într-un munte de documentație.

Sunt uneori „tipul ăla care crede că le știe pe toate” și care poate fi extrem de arogant și enervant: încercam și noi să facem o glumă dar apare el și „ne explică cum stă treaba defapt!”

Mi-am petrecut ultimii ani citind destul de mult din domenii diferite, încercând să descifrez modul în care funționează lumea. Credeam că am înțeles asta deja, însă aveam să descopăr că m-am înșelat.

Mi-am format deci o nouă viziune, urmărind linii de gândire care nu sunt în general acceptate. Am descoperit că dincolo de materialele publicate în jurnalele științifice, în documentare sau în manualele de școală, există un ocean de informații care este practic ignorat. Și nu pentru că ar fi greșit, ci pentru că pur și simplu este… nepopular. (Ca acei compozitori geniali care mor în obscuritate în timp ce Lady Gaga „e acum la modă!”. – dacă ești fan Lady Gaga, gândește-te atunci la Justin Bieber, iar dacă esți fan J.B. nu ai ajuns atât de departe în acest articol.)

Problema cu a avea întodeauna dreptate este că te face rigid. Te fixează. Ajungi să-ți fie teamă să gresești sau să te aventurezi dincolo de ceea ce cunoști, pentru că nu vrei să riști „să-o dai în bară” și să pari un idiot! Unui om care le știe pe toate nu îi este permis să greșească. Și atunci devi defensiv și îți aperi cu îndârjire părerile. Devi dogmatic.

Când îți este teamă să greșești te-ai oprit și din învățat. Ca atunci când ai vrea să fii expert în dans, dar te simți prea ridicol să treci prin perioada în care ești grațios ca o maimuță înfometată. Teama de ridicol… în ochii cui?

Mai este și zicala care sună mult mai bine în engleză:

„Do you want to be right? Or do you want to be happy?”

Recent am aflat altceva, care m-a pus din nou pe gânduri și care mi-a smuls preșul atât de solid fixat de sub picioare. Acest „ceva” sună cam așa:

„Dacă doi oameni sunt deacord asupra unui lucru, atunci acel lucru este real!”

Asta înseamnă că „realitatea” în care eu am scriu acest articol este un acord colectiv al mai multor oameni, în care ești și tu, cititorul.

Dar mai înseamnă și că „realitatea” nu este unică! Dacă te răzgândești și creezi noi acorduri între tine și alte persoane vei experimenta o altă realitate. (Huh?! Încearcă să aplici logica pe chestia asta să vezi cum merge…)

Din acest motiv, când ajugi să crezi că ai mereu dreptate, că le știi pe toate, îti este imposibil să te mai răzgândești! Devi prins în acea realitate de care ești atât de convins, fie că îți place sau nu. Iar dacă nu îți place, vei avea dreptate, dar nu vei fi fericit. În mintea ta nu mai este loc pentru miracole, pentru momente de magie, pentru că totul este bine ordonat, totul are o cauză și un efect și este deci perfect predictibil.

Flexibilitatea pare să fie cheia. Cu cât accept mai repede că ceea ce cred că știu este complet irelevant, cu atât devin mai puțin rigid și îmi va fi mai ușor să mă adaptez, să „schimb canalul” și am experiențe diferite.

Cuvântul „imposibil” ar trebui scos din dicționar sau explicat ca „ceva ce nu poate fi experimentat în realitatea în care ești acum, dar dacă te răzgândești devine perfect posibil într-o nouă realitate”. Ca într-un vis!

În vis nu are nici o importanță ce se întâmplă. Câtă vreme ești în acel vis totul are o logică impecabilă, chiar dacă zbori istantaneu de la servici, la casa unde ai copilărit și toți pretenii tăi mici sunt acolo, gata să se joace cu tine…

Cine poate spune că și această așa numită „realitate” nu este tot un vis și că ce are sens aici este complet „irațional” într-o supra-realitate în care eu acum dorm?

Este cineva care poate fi de acord cu această idee și deci să o facem… reală :)?

Sper că da… Nu vreau să fiu nebun și ridicol de unul singur!

 

De ce fugim de telepatie?

Ţi-ai dorit vreodată să fi telepat?

Eu, da! Mi se pare ca ar duce la rezolvarea foarte rapidă a multor probleme.

Cele mai simple fiind desigur problemele de comunicare. Am fi practic forţaţi să renunţăm la faţada politicoasă şi să fim noi înşine… cu bune şi cu rele.

Dacă ţi-aş spune că sunt telepat, şi că te pot „cunoaşte în profunzime”, ai avea curajul să dai ochi cu mine? Ai putea să stai şi să mă priveşti relaxat?

Telepatia este un lucru teribil. Nu mai poţi să minţi! Spui mereu ceea ce gândeşti şi când ai nevoie mare de ceva anume practic strigi în gura mare ce îţi lipseşte. Persoana iubită te-a rănit dar ai vrea ascunzi asta din cauză că ţi-e teamă sa nu te parasească? Nici o şansă… te-ai întâlnit cu cineva cu care chiar NU vroiai să te întâlneşti azi? Nici un folos să mai arborezi un zâmbet şi să porţi o conversaţie de complezenţă… Te sună cineva într-un moment inoportun sau stă mult prea mult în telefon… nu te mai poţi preface ca „e OK…”.

Sinceritate brutală, aş putea spune!

Desigur există şi reversul medaliei, când ai vrea să împărtăşeşti lucruri dincolo de cuvinte. Când o melodie are pentru tine o semnificaţie aparte pe care ai vrea să o perceapă şi „celălalt”. Când, după o lungă perioadă de separare, te vezi cu cineva trag. Când ţi-ai dori, poate, să te „contopeşti” cu persoana iubită.

Deci până la urmă? Dacă ţi-ar oferi acum cineva şansa să deschizi uşa telepatiei în tine, ai face-o? Sau ai prefera să o ţii ermetic închisă?

Eu cred că marea majoritate ar fugi îngroziţi. Îţi dai seama? Să ştii tot ce gândesc ceilalţi despre tine dar nu ţi-au spus niciodată în faţă? Să auzi ţipătul disperat al oamenilor care cerşesc pe marginea străzii? Să percepi în mod acut durerea pe care ai cauzat-o altora (poate ne-intenţionat) prin ce ai zis sau ai făcut? Teribil…

Din păcate, telepatia este un blestem într-o lume înfundată în secrete, în politetuţi, în „civilizaţia din înalta societate”. Ne-ar forţa să vedem poate pentru prima oară dincolo de masca calmă şi bine studiată pe care noi toţi o purtăm.

„Dar eu nu port o mască!!!” te aud gândind… dacă aşa este, atunci eşti un om întreg şi om fericit. Însă mă tem că masca ai purtat-o atât de mult timp încât nici o mai simţi. Când cineva vine pe la tine în vizită alergi repede să faci un pic de curat sau să îţi aranjezi părul? Dacă da… fă cunoştinţă cu masca ta. Un telepat ar vedea imediat prin eforturile tale să pari altceva decât ceea eşti în acest moment.

Mai poţi să te uiţi la chipurile oamenilor în metrou… şi vezi cine îşi poartă „sufletul pe chip” şi cine nu…

Dar să presupunem că ne-am maturizat, că avem suficient respect de sine încât gândurile nerostite de ocară ale altora să nu ne dărâme şi că suntem în sfârşit gata de o comunicare directă şi totală.

Ne-am lovi de un baraj imens. Pentru că nu doar omului „de rând” îi este teamă de telepatie… Cel mai mult se tem acele grupări, organizaţii şi structuri care au un mare interes în a ţine lucrurile secret…

Să începem simplu: îţi poţi imagina o negociere de salariu între telepaţi? Dar lucrul în echipă? Dar împărţirea „task-urilor” şi mai apoi a „laudelor”.

Cum rămâne cu patentele de inventatori? Reţetele secrete pentru diverse băuturi? Codul PIN? Veniturile tale? Fricile tale?

Cum s-ar transforma planurile de război dacă am fi telepaţi? Ar mai fi războiul posibil? Ce s-ar întâmpla cu comunităţile spionaj şi contra-spionaj?

Practic, nimic nu ar mai fi la fel în lumea noastră dacă am putea comunica direct şi total!

Şi atunci, probabil că este un mare interes (la care, din teamă, ne aducem şi noi aportul) să nu descoperim telepatia. Putem să o căutăm, desigur! Însă doar atâta vreme cât ştim că ne uităm în locurile unde aceasta nu există, şi deci nu suntem în pericol să o şi găsim şi să ne facem de râs.

(Ideile din acest articol nu sunt tocmai originale. Defapt e posibil ca cineva să le recunoască foarte clar din cartea lui Ingo Swan – Penetration, carte pe care o recomand cu căldură oricărei persoane interesată de telepatie şi poate de conceptul ceva mai general al „non-localităţii conştiinţei umane”)

 

 

 

Japonezii au creat o hologramă [aproape] 3D care a ajuns vedeta muzicală :)

Crypton Future Media este o firma japoneza a carei tehnologie sta la baza lui Hatsune Miku: o hologramă [aproape] 3D devenită pop star al Japoniei.

Când am aflat prima dată despre această hologramă mă aşteptam să fie proiecţia clasică stereoscopică pentru care ai nevoie de ochelari. Am fost foarte suprins să văd că Miku este cât se poate de „reală”, în sensul că este 3D, are volum, pare să aibă şi umbre şi nu este „transparentă”. Singurul indiciul că este hologramă este lumina reflectoarelor din spatele caracterului care poate fi observată prin corpul ei.

[notă: întregul paragraf de mai sus este incorect. Volumul lui Hatsune Miku este o iluzie, caracterul nu este o „hologramă” în adevăratul sens al cuvântului, ci doar o proiecție pe o suprafața plană care dă impresia de volum]

Este adevărat că arată ca un personaj de prin desenele „anime” ale japonezilor, însă tehnologia este uimitoare. Mă duce cu gândul la „holospaţiul” din seria Startrek, care pare din ce in ce mai posibil. Şocant este şi faptul că publicul aclamează şi se comportă de parcă s-ar adresa unui personaj real…

Uitându-mă la clipul cu Miku nu mă pot abţine să nu mă gândesc şi la alte aplicaţii nu atât de inofensive cum ar fi desigur Blue Beam Project sau aplicaţiile militare sau de manipulare a opiniei publice. Pasionaţii de Starcraft cred că pot aprecia avantajele unor armate de holograme în distragerea atenţiei inamicului.

Oare dacă această tehnologie a fost făcută cunoscută publicului larg, cine ştie cât de sofisticată şi perfecţionată este varianta ţinută secret, şi oare câte din apariţiile OZN sunt „pe bune” şi câte sunt doar „holograme” creeate cu o tehnologie asemănătoare?

Cred că şi lui Obama i-ar fi utilă o astfel de hologramă, care să nu mai uite discursul şi care desigur să nu poată fi asasinată :).

Imaginaţi-vă ce cafenele virtuale se pot creea, unde să araţi aşa cum vrei şi să poţi intreacţiona cu „prietenii” fară să te mai dai jos din pat.

Şi aplicaţiile pot continua…

Sursa: http://www.dailymail.co.uk/sciencetech/article-1329040/Japanese-3D-singing-hologram-Hatsune-Miku-nations-biggest-pop-star.html

INCEPTION – Cel mai tare film din 2010

În sfârşit un film care merită văzut, care te lasă cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Nici nu se poate compara cu „Twilight” sau „Avatar” sau alte „bijuterii” de pe la Hollywood. I-au făcut atâta reclamă că mă aşteptam să fie o aiureală dar îmi pare bine că m-am înşelat!

Recomand acest film mai ales dacă eşti pasionat de vise, de percepţia timpului, a realităţii, de puterea subconştienului, de ce este real şi ce nu 😀

„Dreams feel real while we’re in them… it’s only when we wake up that we realize something was actually strange…” (Cobb)