Arhiva etichetelor: puterea cuvintelor

În ce masură sunt stăpânul propriilor gânduri?

Noi ca oameni ne mândrim că avem liber arbitru, că suntem liberi să alegem între mai multe opţiuni pe aceea care ne convine cel mai mult, dar oare cât de avărată este această presupunere?

Uitându-mă mai atent în jur (şi la mine) îmi este tot mai evident că marea majoritate a oamenilor sunt nişte roboţi. Fiecare dintre noi avem programul propriu (care este mai mult sau mai puţin asemător cu al celor din jur) iar acest program este blocat într-o buclă infinită.

Prima dată când am dat peste această idee am fost revoltat! (se lansase în execuţie procedura de autoprotecţie a programului meu :D): „Cum? Eu o fiinţă inteligentă să fiu comparată cu un program? Cum să fiu atât de previzibil?” Dar încet încet, învăţând mai multe şi devenind un pic mai atent am dat peste concepte ca:

  • NLP (programare neuro-lingvistica) – care DA se referă la oameni 😀 şi nu la calculatoare
  • sugestie hipnotică
  • reflexe condiţionate
  • comportament compulsiv
  • obiceiuri

Toate aceste concepte pleacă de la premiza că în mintea noastră rulează în continuu un program care poate fi modificat sau pe care dacă îl cunoşti poţi profita de el. Cred că cel mai uşor de înţeles sunt obiceiurile: care sunt atât de greu de schimbat! Când execuţii paşii unui obicei cine crezi că este în control? Tu sau programul mental?

Sau când iei o decizie, raţionalizezi că ai considerat toate opţiunile şi consecinţele lor atât cât te ajută intelectul dar… de cele mai multe ori doar îţi găsesti justificări pentru decizia pe care ai luat-o deja cu mult timp înainte :). Pe această premiză se bazează industria reclamelor: implantarea unei sugestii hipnotice cât mai adând în capul tău unde se va lua decizia de a cumpăra iar apoi la suprafaţa tu îţi vei găsi singur zeci de motive care să-ţi demonstreze ce idee bună ai avut să cumperi cutare şi cutare.

Mă uit la mine şi cred sunt ceea ce se numeşte „tech junkie„: dacă e un gadget cu multe butoane, care face multe chestii şi are un număr imens de setări… trebuie să fie al meu! Nu contează dacă îmi trebuie sau nu, imediat mintea mea caută şi, dacă nu găseste, inventează o gramadă de situaţii unde un astfel de „device” se va dovedi extrem de util! Uneori râd de domnişoarele care pierd ore întregi la „shopping” dar dacă aş avea un fond de bani nelimitat nu aş mai pleca din magazinele „high-tech!” 😀

Suntem supuşi non-stop mesajelor hipnotice: reclamele de la TV, de pe stradă, de la radio, ascunse în filme, care ne modelează ideea de success, de frumuseţe, de ce avem cu adevărat nevoie, de cine ar trebui să ne temem, ce este acceptabil şi ce nu. Şi dacă reuşeşti cumva să scapi de astea sigur ai un prieten care şi-a cumpărat un „gadget cool” cu care a venit să se laude şi începi să salivezi…

Asta mă face să mă întreb, în viaţa de zi cu zi, cât sunt „eu” şi cât sunt: obiceiuri, răspuns reflex învăţat cândva demult, o falsă nevoie indusă de o reclamă sau presiunea socială, o condiţionare culeasă în copilărie, o reacţie la un sentiment vag de nesiguranţă.

În filmul „Peaceful Warrior” este o replică: „mind is a reflex organ”. Mintea ştie doar să reacţioneze în mod reflex la o situaţie aşa cum a fost programată: nu gândeşte, nu răspunde în cunoştinţă de cauză ci reacţionează urmând un tipar învăţat în trecut. Cred că de aici a apărut şi conceptul de „pushing my buttons”: cu cât ai multe butoane cu atât eşti mai prins în reacţii incontrolabile, iar cine îţi ştie butoanele… ei bine este păpuşarul tău :). Acest concept este foarte bine ilustrat în filmul „Eagle Eye” unde o inteligenţa artificială manipulează oamenii pentru că a descoperit ce stimuli sunt necesari fiecăruia pentru a obţine reacţia dorită chiar şi împotriva voinţei lor.

Unul din marile mele „butoane roşii” este cuvântul „trebuie”. Este adevărat că butonul ăsta mi l-am „montat” singur împreună cu reacţia ataşată: „cine şi cu ce autoritate a hotărât că trebuie şi ce se întâmplă dacă nu fac ce trebuie făcut?” Acest buton maschează unul mai periculos (la deşurubarea căruia lucrez) şi anume tendinţa de a mă supune necondiţionat cuiva care a reuşit să-mi pătrundă în minte ca fiind o figură „cu autoritate”: părinte, profesor, poliţist, cadru militar, o persoană mai înaltă în funcţie etc.

„People spend a life time without ever being awake”
– Socrates in Peaceful Warrior

Dreptul la Lene – Combaterea Dreptului La Munca din 1848

Meseria/munca e brăţară de aur!

Cine nu munceşte nu mănâncă!

Trebuie să munceşti pentru bani!

Trebuie să-ţi găseşti o slujbă bună şi bănoasă!

Munca e sfântă!

Câte dintre cele mai de sus nu sună a „adevăruri fundamentale” sau cel puţin de bun simţ? Şi cu toate astea nu sunt :). Sunt doar condiţionări impuse unei anumite categorii de oameni.

Mi-a trimis cineva zile trecute un eseu scris de un francez în anul 1880 pentru vremea de atunci şi deşi lucrurile s-au mai schimbat un pic capitalismul a rămas acelaşi. Alergătura la fabrică a fost înlocuită cu fuga după carieră, utilajele grele cu birouri (cutii) luxoase, dar în spatele cărora se asunde aceiaşi idee:

Dacă vrei să ajungi CEO pâna la 30 de ani şi conceptul viaţă „after working hours” îţi este străin nu citi următoarea lucrare: Paul Lafargue – „Dreptul La Lene”

„Să lenevim în toate, în afară de iubire şi băutură, în afară de lenevie” – Lessing

INCEPTION – Cel mai tare film din 2010

În sfârşit un film care merită văzut, care te lasă cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Nici nu se poate compara cu „Twilight” sau „Avatar” sau alte „bijuterii” de pe la Hollywood. I-au făcut atâta reclamă că mă aşteptam să fie o aiureală dar îmi pare bine că m-am înşelat!

Recomand acest film mai ales dacă eşti pasionat de vise, de percepţia timpului, a realităţii, de puterea subconştienului, de ce este real şi ce nu 😀

„Dreams feel real while we’re in them… it’s only when we wake up that we realize something was actually strange…” (Cobb)

Fuck: cel mai important cuvânt în limba engleză

Am transcris mai jos un extras dintr-unul din discursurile lui OSHO care este mult prea amuzant şi interesant pentru a fi trecut cu vederea.

„Fuck” a devenit cel mai important cuvânt din limba engleză. Doar prin modul de pronunţie poate descrie durere, placere, ură sau iubire. Mai jos sunt câteva exemple uzuale:

  • verb tranzitiv: „John fucked Mary!”
  • verb intranzitiv: „Mary was fucked by John!”
  • substativ: „Mary is a fine fuck!”
  • adjectiv: „Mary is fucking beautiful!”
  • exprimă ignoranţa: „Fucked if I know….”
  • necazuri: „I guess I’m fucked now….”
  • furt: „I got fucked at the used car lot!”
  • agresivitate: „FUCK YOU!”
  • supărare: „What the fuck is going on here!?”
  • dificultate: „I can not understand this fucking job!”
  • incompetenţă: „He is a fuck off!”
  • bănuială: „What the fuck are you doing!?”
  • bucurie: „I had a fucking good time!”
  • cerere: „Get the fuck out of here!!”
  • duşmănie: „I’m going to knock your fucking head off!”
  • salutare: „How the fuck are you?”
  • dezinteres: „Who gives a fuck?”
  • inovaţie: „Get a bigger fucking hammer!”
  • surpriză: „Fuck! You scared the shit out of me!”

Şi clipul original: http://www.youtube.com/watch?v=6D7rWLzloOI