Arhiva etichetelor: iubire

Recomandare film: Her (2013)

movie_herDupă ce Transcendce m-a dezamăgit total, am fost foarte sceptic cu privire la fimul Her.

Deși cele două titluri tratează teme similare, „Her” o face de o mie de ori mai bine și pune accentul pe poveste și pe frământările personajelor și absolut de loc pe efectele speciale. Lucru care mi-a plăcut!

Din punct de vedere științific și tehnologic „Her” are mari probleme care m-au deranjat inițial: ce baterie avea telefonul ăla care mergea non-stop? sau ce fel de computer era necesar pentru a susține acel sistem de operare? Dar cea mai mare problemă a fost când se anunță inteligența artificială ca și când ai spune că azi la micul dejun avem cereale cu lapte! Aici Johny Deep a făcut o treabă mult mai bună, acordândui o importanță majoră, necesară acestui eveniment!

Dar am uitat de toate aceste probleme până la sfârșit, pentru că Samantha (sistemul de operare inteligent) se dovestește a fi cu adevărat super deștept și conștient și urmează cursul „normal” pentru o ființă înzestrată cu super-inteligență, spre deosebire de Transcendence care eșuează lamentabil să impresioneze.

Lăsând deci tehnologia la o parte, „Her” explorează iubirea, relațiile interumane și limitele lor. Te face să meditezi adânc la natura sentimentelor și emoțiilor și ce le face să fie reale și autentice. Finalul este unul care curge natural din poveste și reprezintă poate o viziune în viitorul nostru ca oameni.

Mi-a plăcut să-l văd pe Comodus într-un rol unde nu omoară pe nimeni, i s-a potrivit, deși parcă mă așteptam să lovească pe careva dintr-un moment în altul :D.

Acestea fiind zise, dacă a înțeles cineva ce era cu acele scrisori atât de importante în tot filmul, să îmi spună și mie, că eu nu am înțeles. Erau scrisori „autentice scrise de mână” dictate de un străin? Tocmai pentru a accentua problema autenticității emoțiilor transmise? Sau ce făcea acest scriitor acolo la serviciul lui de zi cu zi?

 

Prieteni cu beneficii

A sosit vremea să mă țin de o promisiune mai veche și să rescriu un post despre „relația de cuplu”.

În primul rând, un scurt istoric.

După majoritatea definițiilor, am avut o singură „prietenă” și nici nu sunt un tip înconjurat de o mulțime de prieteni. Și atunci, ce mă face să cred că ce am eu de spus are vreo legătură cu realitatea?

Ei bine, mă consider un student al firii umane, al emoțiilor și al sentimentelor noastre. Mă întreb de ce oamenii fac alegerile pe care le fac, cum își aleg partenerii și de ce unii au succes iar alții nu?

Propria mea experiență a fost educativă, dar nu aș spune de succes. Am învățat multe „așa nu!” și câteva „așa da!”

Dea-lungul timpului am urmărit niște cupluri „model”, care păreau au descoperit secretul, dar în final am fost dezamăgit. Impresiile mele „din afară” erau din nou idei romantice, care nu reflectau realitatea.

Mitul „friend zone”

În „tratatele” despre seducție se spune că nu vrei să ajungi să ți se spună: „hai să fim doar prieteni!” pentru că asta înseamnă defapt: „nu există absolut nici cea mai mică șansă ca noi doi să facem vreodată sex!” și desigur că nu vrei să ajungi acolo, nu?

Sunt câteva lucruri ascunse în paragraful de mai sus, idei considerate adevărate, dar care merită analizate mai îndeaproape.

Seducția!

Cu riscul de a fi crud, trebuie să-ți spun că seducția este arta de a-l prosti pe celălalt să se culce cu tine sau, dusă la extrem, arta de a-l face pe celălalt sclavul tău, manipulându-i emoțiile.

Dacă nu mă crezi, caută câteva articole pe tema „cum să seduci” și citește dincolo de cuvintele sclipitoare.

După mine, seducția nu are nimic de a face cu iubirea sau cu prietenia dintre doi oameni.

Și asta mă aduce la un alt presupus adevăr: „prietenii nu fac sex”. Doua mari motive sunt date aici:

1) pentru că ne cunoaștem atât de bine nu mai există nici un mister între noi și deci nici un fel de atracție sexuală

2) dacă totuși trecem de primul motiv, atunci când apare sexul în relație ceva se schimbă, cei doi încearcă să devină interesanți (sau să mențină interesul) și deci nu mai pot fi prieteni.

O a treia idee presupusă adevărată este că motivul pentru care folosești seducția pentru a intra într-o relație cu cineva este ca să poți face sex.

În concluzie, mitul: „friend zone” se bazează pe faptul că în seducție trebuie să devii Dl. Perfect, Făt Frumos, Cavalerul în Alb și tipul cu bun gust de care femeia să se poată îndrăgosti și să-și rupă hainele de pe ea, cât mai repede cu putință. Un pahar de vin ajuta la crearea și menținerea acestor iluzii.

Desigur că nu poți fi „tipul cu bun gust” făță de o prietenă care știe că îți este greu să-ți asortezi până și șosetele… Prietenii te cunosc cu bune și cu rele și nu ai cum să pari sexy în fața lor, nu?

Cum să-ți faci o „prietenă”?

Ăsta este poate subiectul pe care l-am studiat cel mai intens, și unii ar spune că fără prea mare folos.

Rețeta clasică este simplă:

– îți cauți potențiale partenere
– te faci cât de frumos poți
– te duci la „întâlniri”
– speri că o să „agăți” pe cineva care va deveni „a ta”

Sunt desigur multe variații pe această temă, de la modul în care faci cunoștință inițial și îți dai seama că te interesează până la încercările (uneori disperate) de a te face observat, dar mai devreme sau mai târziu vei merge la o „întâlnire!”.

Și aici apare problema…

Acum se întâlnesc două falsuri… domnul Perfect și femeia Minune, fiecare sperând că îl va păcăli pe celălalt înainte să se dea de gol. Iar de aici se va naște ceva frumos: o iubire veșnică și sinceră între două măști. Cum te poți baza pe faptul că nevoia de apreciere există din abundență și la celălalt, niște complimente bine plasate îți vor aduce multe „bile albe”. Când nici ciorapii nu poți să îi împerechez o să mă bucur dacă cineva îmi complimentează modul în care m-am îmbrăcat, nu? Nu chiar… dar anticipez.

Problema sincerității

Din cele de mai sus putem trage următoarea concluzie: sinceritatea dăunează grav vieții sexuale!

Deși multă lume ridică în slăvi sinceritatea între oameni, mai ales în construirea unei relații, adevărul este cu totul altul.

Pot fi sincer cu numele meu, cu ocupația mea, cu muzica preferată și cu faptul că te găsesc interesantă, dar nu pot fi sincer cu adevăratul motiv pentru care am venit  la întâlnire și anume: „așa în mare, din ce pot să văd, cred ca ar fi minunat dacă am trece direct la sex. Mă simt ridicol că stau aici cu bățul în fund, încercând să fiu ceva ce nu sunt, dar dacă acesta este protocolul…. trebuie să-l urmez.”

Întâlnirile (datingul) ar trebui interzise și șterse din memoria colectivă a omenirii! Ce te-ai face fără „dating”? Fără acest protocol, descoperit la TV și în revistele pentru liceeni și pe care îl repetăm cu toții inconștient? Cum ar fi să mergi la cineva să îi zici ceva de genul:

Nu știu de ce, dar din toată mulțimea asta de oameni, tu mă atragi! Nu-mi pot lua ochii de la tine! Iar când mă apropii de tine am o senzație de plăcere, sângele îmi fierbe în vene și îmi vine să te strâng tare în brațe! Atât de tare încât să-ți simt inima cum bate!”

Ăăăămmm…. ești cam naiv! Aici în lumea civilizată nu-ți place de cineva așa pe nepusă masă… sunt niște pași de urmat! Mai întâi trebuie să mergem la întâlniri unde ne testăm abilitatea de a vorbi nimicuri de suprafață, apoi poate încercăm o atingere așa pe fugă și pe ascuns și mai apoi decidem dacă putem merge mai departe! Mai uită-te și tu pe YouTube să înveți cum se face!

Suntem atât de protocolari la aceste întâlniri încât sufletele noastre nu se întâlnesc defapt niciodată.

Oamenii se pot întâlni și pot decide să facă sex doar în condiții social acceptabile și respectând un protocol, altfel ar fi bine să se simtă vinovați pentru abaterea de la cale și să nu o mai repete!

De ce avem nevoie de relația de cuplu, iar mai târziu, de căsătorie?

Dacă ne uităm sub fusta romantismului vom descoperi adevăratul motiv, iar acesta este frica.

Frica de a nu rămâne singur, frica de a fi respins, frica de a nu fi iubit… toate acestea sunt alinate de contractul relației de cuplu. Eu sunt cu cineva! Pe mine cineva mă iubește!

Ne folosim de relația de cuplu ca măsură de siguranță. Vrem să fim siguri că cuiva îi pasă, că cineva va fi acasă în pat diseară. Și această motivație este suficient de puternică încât pot accepta să sufăr și să-mi petrec timpul lângă un om cu care poate m-am simțit minunat dar acum abia îl mai suport!

Cred că dacă nu ne-am mai teme de singurătate atunci relațiile de cuplu și căsătoriile ar fi ceva foarte rar și cu adevărat profund.

De ce ne căutăm un partener?

Dacă totul este atât de complicat, atât de fals și atât de corupt, de ce insistăm totuși? De ce ne tot căutam un partener?

Mult timp am crezut că este nevoia de a fugi de singurătate, de a fi împreună cu cineva și desigur nevoia de sex, dar acum cred este este defapt nevoia de intimitate.

Este nevoia de a putea fi tu însuți cu cineva. Complet relaxat, destins, fără tensiuni, manipulări și trucuri mentale. Să poți fi profund dar și complet idiot uneori. Să poți fi vulnerabil dar și sprijin la nevoie. Să poți fi sincer dar și capabil să respecți sinceritatea celuilalt. Să te simți acceptat și să accepți, la rândul tău, fără să judeci.

Am fost învățați că menținând o urmă de mister vom păstra interesul celuilalt. Te vezi ca o carte cu un număr limitat de pagini și nu vrei ca celălalt  să te citească prea repede și apoi să fugă îngrozit! De aici poate pleacă și ideea că nu poate exista atracție între prieteni. Însă dacă ești sincer, și renunți la jocurile de suprafață, la roluri, la convenții și la manipulările emoționale, ai putea să descoperi că tu ești mai degrabă ca un lac care poate fi explorat în profunzime. Un lac ale căror limite poate nici măcar tu nu le cunoști.

Deci fii sincer! În totalitate. Lasă prieteniile să evolueze și relațiile să se schimbe și nu te limita la o „relație de cuplu”.

Eu nu sunt încă suficient de puternic încât să mă dezbrac public de secrete, dar poate voi fi într-o zi. Până atunci, mă poți cunoaște doar fragmentar și superficial și poți vedea doar părțile pe care nu mă tem să ți le arăt.

Am ieșit la "pescuit"

După ce am încercat, oarecum aiurea, siteurile de dating mi-am dat seama că sunt o pierdere de vreme, și au drept scop, bine înțeles, generarea de profit și nu fericirea mea amoroasă.

Dacă pe cineva interesează venitul meu lunar, culoarea părului, înălțimea și dacă la o femeie îmi plac sânii sau picioarele… nu prea ne putem întelege pe termen lung. Venitul o să fluctueze, părul o să-mi cadă, probabil că o să mă gârbovesc și o să am vederea tot mai slabă… (defapt o să fiu super sănătos… dar zic așa.. ipotetic!… și îmi plac picioarele!)

Pe lângă asta… siturile de dating sunt o piață a femeilor! Ele stau ca floricelele și așteaptă pe cineva să le culeagă. Orice strateg își dă seama că nu este terenul pe care vrei să porți „bătălia”…

Fiind un om inteligent mi-am pus mintea la contribuție și mi-am dat seama că e mult mai bine să am propriul meu site de „dating”.

(notă: nu-mi place deloc cuvântul ăsta „dating”, dar trebuie să-l folosesc ca să se înțeleagă despre ce vorbesc.)

Zis și făcut: Îmi caut parteneră prezintă exact ceea ce cred eu că este important și într-un mod care mi se potrivește mie!

Leac pentru suflet

„Nu este deloc nevoie să uiţi! Dă-i înainte şi adu-ţi aminte! Încerci să-l uiţi pe omul pe care l-ai iubit înainte… cine poate uita încercând? Cu cât încerci mai mult să uiţi, cu atât îţi aduci aminte mai mult, deoarece chiar şi pentru a uita ai nevoie să-ţi aduci aminte! Nu încerca să uiţi. Fă din asta o meditaţie. De câte ori îţi aminteşti de vechiul partener, închide ochii şi aminteşte-ţi-o pe persoana respectivă cât de bine poţi şi, în curând,… vei uita…”
(preluare din OSHO – Când Iubeşti)