Arhiva etichetelor: holograma

Japonezii au creat o hologramă [aproape] 3D care a ajuns vedeta muzicală :)

Crypton Future Media este o firma japoneza a carei tehnologie sta la baza lui Hatsune Miku: o hologramă [aproape] 3D devenită pop star al Japoniei.

Când am aflat prima dată despre această hologramă mă aşteptam să fie proiecţia clasică stereoscopică pentru care ai nevoie de ochelari. Am fost foarte suprins să văd că Miku este cât se poate de „reală”, în sensul că este 3D, are volum, pare să aibă şi umbre şi nu este „transparentă”. Singurul indiciul că este hologramă este lumina reflectoarelor din spatele caracterului care poate fi observată prin corpul ei.

[notă: întregul paragraf de mai sus este incorect. Volumul lui Hatsune Miku este o iluzie, caracterul nu este o „hologramă” în adevăratul sens al cuvântului, ci doar o proiecție pe o suprafața plană care dă impresia de volum]

Este adevărat că arată ca un personaj de prin desenele „anime” ale japonezilor, însă tehnologia este uimitoare. Mă duce cu gândul la „holospaţiul” din seria Startrek, care pare din ce in ce mai posibil. Şocant este şi faptul că publicul aclamează şi se comportă de parcă s-ar adresa unui personaj real…

Uitându-mă la clipul cu Miku nu mă pot abţine să nu mă gândesc şi la alte aplicaţii nu atât de inofensive cum ar fi desigur Blue Beam Project sau aplicaţiile militare sau de manipulare a opiniei publice. Pasionaţii de Starcraft cred că pot aprecia avantajele unor armate de holograme în distragerea atenţiei inamicului.

Oare dacă această tehnologie a fost făcută cunoscută publicului larg, cine ştie cât de sofisticată şi perfecţionată este varianta ţinută secret, şi oare câte din apariţiile OZN sunt „pe bune” şi câte sunt doar „holograme” creeate cu o tehnologie asemănătoare?

Cred că şi lui Obama i-ar fi utilă o astfel de hologramă, care să nu mai uite discursul şi care desigur să nu poată fi asasinată :).

Imaginaţi-vă ce cafenele virtuale se pot creea, unde să araţi aşa cum vrei şi să poţi intreacţiona cu „prietenii” fară să te mai dai jos din pat.

Şi aplicaţiile pot continua…

Sursa: http://www.dailymail.co.uk/sciencetech/article-1329040/Japanese-3D-singing-hologram-Hatsune-Miku-nations-biggest-pop-star.html

INCEPTION – Cel mai tare film din 2010

În sfârşit un film care merită văzut, care te lasă cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Nici nu se poate compara cu „Twilight” sau „Avatar” sau alte „bijuterii” de pe la Hollywood. I-au făcut atâta reclamă că mă aşteptam să fie o aiureală dar îmi pare bine că m-am înşelat!

Recomand acest film mai ales dacă eşti pasionat de vise, de percepţia timpului, a realităţii, de puterea subconştienului, de ce este real şi ce nu 😀

„Dreams feel real while we’re in them… it’s only when we wake up that we realize something was actually strange…” (Cobb)

Realitatea virtuală… o contradicţie în termeni?

Cum poate să fie reală şi totuşi virtuală în acelaşi timp? Şi dacă spui realitate virtuală de unde ştim că „realitatea noastră” nu e tot virtuală? Pare prea rupt din Matrix? Să facem atunci un mic exerciţiu de imaginaţie:

Acum câţiva ani a apărut conceptul de realitate virtuală. Asta însemna ca îţi puneai o cască pe cap care îţi genera nişte imagini creeînd senzaţia că te afli într-o altă cameră (modelată pe calculator) în care puteai să te plimbi sau să interacţionezi cu diferite obiecte. Când am văzut prima dată acele imagini mi-am zis: „E absolut evident ca imaginile sunt niste falsuri, n-ai nici o şansă să păcăleşti creierul uman să creadă reală o imaginea CG (computer generated).”

În prezent, deşi am ceva experienţă în grafica pe calculator, nu mai pot face diferenţa între o poză „reală” şi una „virtuală”. Nivelul de detaliu şi naturaleţea texturilor sunt extraordinare. Acum actorii în filme sunt mai mult voci pentru „desene animate” şi probabil în curând nici voci nu vor mai fi.

Să mergem un pic în viitor. În căutarea unei experienţe cât mai complete producătorii de jocuri şi de filme vor oferi tuturor opţiunea de a-şi pune casca pe cap şi a se „scufunda” complet în lumea 3D. Pasul următor ar fi instalarea unor sode în cască prin care, cu ajutorul gândurilor, să poţi interacţiona cu mediul virtual. Urmarea va fi apoi feedback, mici şocuri electrice, micro vibraţii prin care să primeşti şi alte informaţii decât cele vizuale. Dacă până acum au fost jocuri „addictive” să vezi de acum în colo cu noile senzaţii tari.

Urmând cursul timpului şi trendurile prezente putem presupune o evoluţie în biotehnologie şi să zicem că vor apărea nişte implanturi: „the ultimate gadget!”. Iniţial doar doritorii îşi vor face acest implant care le va perminte să stea în pat şi să interactioneze complet „wireless” cu lumea virtuală. Implantul va avea şi un sistem de feedback mult mai bun! Vei putea să miroşi, să atingi, să guşti, să interactiozi cu alţi „implantaţi”. Avantajele vor deveni desult de repede evidente pentru toata lumea: siguranţă completă, anonimitate în interacţiunile cu ceilalţi, poţi să arăţi aşa cum ţi-ai dorit din totdeauna să arăţi. Un scenariu de genul filmului Surrogates (2009). Din cauza popularitaţii şi a avantajelor oferite eventual toata lumea îşi va dori acest implant şi va interacţiona online. Vei putea experimenta cele mai periculoase experienţe fiind protejat de mecanismul de sigurantă care va filtra orice inpuls peste capacitatea de toleranţa a creierului tău. Singurul motiv pentru care ai mai vrea să ieşi offline ar fi să mănânci şi eventual să faci copii dacă asta îţi doreşti.

Să mergem un pic mai departe. Implantul a devenit atât de popular şi atât de folosit încât au început şi abuzurile. Aici guernul intră în scenă să aducă nişte reglementări pentru protecţia (şi controlul) utilizatorilor online. De vreme ce toata lumea are acum implant nu va fi nici o problema că implantul este acum cerut de lege. Făra el nu poţi „vizita” o bancă, nu poţi obţine nici un fel de acte, ar fi ca şi când azi nu ai buletin.

„A mad scientist” are ideea genială că decât să supui copiii operaţiei de implantare (care mai dă şi greş uneori) cel mai bine modifici codul genetic astfel încât creierul să devină un fel de receptor/emiţător la care să te poţi conecta „wireless” fără implant. Atunci copiii s-ar naşte gata conectaţi în sistem. Vor beneficia din primele ziele de „puterea reţelei”! La prima vedere pare o nebunie, se fac nişte experimente pe ascuns, apar primii copiii modificaţi care sunt foarte fericiţi şi mulţumiţi. Încet încet ideea devine tot mai acceptată, avantajele sunt evidente… şi se face trecerea: „Implants are for old people!! New genetics is the WAY! The Ultimate VR from the very first day of your life!

Nevoia de a te deconecta de la lumea de vis devine tot mai enervantă… să intrerupi experienţa asta captivantă pentru că „la naiba… iar mor de foame!!”. Prin urmare nişte copii de oameni bogaţi se interesează şi achiziţionează nişte sisteme de perfuzii şi „life support” care să le menţină corpul în viaţa fară să fie nevoie să te deconectezi. Prietenii vor vedea imediat ce „cool” e să rămâi online când restul sunt nevoiţi să ia o pauză aşa că se fac demersuri pentru ca tot mai multă lume să treacă „life suport”.

Oamenii întreprinzători vor vedea aici imediat o nouă cerere de produs şi aşa apare pe piaţa OCS (Online Continuity System). De acum de la o vârstă tot mai fragedă şi dacă îţi permiţi treci pe OCS şi nu va mai trebui să părăseşti niciodată lumea de vis.

În acest moment singurul motiv pentru a ieşi offline este să produci urmaşi, iar experienţa nu mai e ce a fost odată. Corpul tău e disgraţios şi calea artificială (în care nu mai e nevoie să te întalneşti cu celalalt) îţi surâde tot mai mult. Şi unde este o problemă trebuie să fie şi o soluţie. Tehnologia a evoluat suficient de mult ca să permită preluarea de ADN prin OCS. Şi acum din nou bucurie şi fericire!! Există bănci de ADN din care poţi să-l alegi pe al partenerei, cât despre experienţa sexuală… ei bine poţi avea online câte vrei cu cine vrei fără nici un fel de riscuri şi complet „private!” daca asta îţi doreşti. Să nu mai vorbim că îţi poti alege un partener „complet virtual” care nu spune niciodată nu.

Unde am ajuns? Eşti creeat într-o eprubetă şi din primele zile de viaţă încă înainte de a fi conştient eşti conectat la reţea şi la OCS. Sistemul este automatizat (nu poţi permine greşeala umană), prin urmare tu nu vei ştii niciodată unde eşti defapt, cum arăţi, ce se află în jurul tău în lumea „reală”. După câteva generaţii nimeni nu-şi va mai amintii „zilele din trecut” şi e foarte posibil ca nimeni să nu mai ştie că defapt… visează…