Arhiva etichetelor: film

Recomandare film: Her (2013)

movie_herDupă ce Transcendce m-a dezamăgit total, am fost foarte sceptic cu privire la fimul Her.

Deși cele două titluri tratează teme similare, „Her” o face de o mie de ori mai bine și pune accentul pe poveste și pe frământările personajelor și absolut de loc pe efectele speciale. Lucru care mi-a plăcut!

Din punct de vedere științific și tehnologic „Her” are mari probleme care m-au deranjat inițial: ce baterie avea telefonul ăla care mergea non-stop? sau ce fel de computer era necesar pentru a susține acel sistem de operare? Dar cea mai mare problemă a fost când se anunță inteligența artificială ca și când ai spune că azi la micul dejun avem cereale cu lapte! Aici Johny Deep a făcut o treabă mult mai bună, acordândui o importanță majoră, necesară acestui eveniment!

Dar am uitat de toate aceste probleme până la sfârșit, pentru că Samantha (sistemul de operare inteligent) se dovestește a fi cu adevărat super deștept și conștient și urmează cursul „normal” pentru o ființă înzestrată cu super-inteligență, spre deosebire de Transcendence care eșuează lamentabil să impresioneze.

Lăsând deci tehnologia la o parte, „Her” explorează iubirea, relațiile interumane și limitele lor. Te face să meditezi adânc la natura sentimentelor și emoțiilor și ce le face să fie reale și autentice. Finalul este unul care curge natural din poveste și reprezintă poate o viziune în viitorul nostru ca oameni.

Mi-a plăcut să-l văd pe Comodus într-un rol unde nu omoară pe nimeni, i s-a potrivit, deși parcă mă așteptam să lovească pe careva dintr-un moment în altul :D.

Acestea fiind zise, dacă a înțeles cineva ce era cu acele scrisori atât de importante în tot filmul, să îmi spună și mie, că eu nu am înțeles. Erau scrisori „autentice scrise de mână” dictate de un străin? Tocmai pentru a accentua problema autenticității emoțiilor transmise? Sau ce făcea acest scriitor acolo la serviciul lui de zi cu zi?

 

Lista filmelor pe care le astept cu nerăbdare!

Fără nici o introcere, să începem!

The Hobbit

Trilogia „Lord of the Rings” m-a plictisit îngrozitor! Nu am putut să o revăd, deși oameni a căror părere este împortantă pentru mine au ridicat în slăvi acest film. Sunt de acord că povestea a fost frumoasă, efectele speciale foarte reușite și muzica impunătoare, dar cam atât. Marele Gandalf nu a putut decât să dărâme un pod și să folosească toiagul pe post de lanternă… păi cum să nu-ți placă „the dark side!” când au vrăji atât de spectaculoase?!

Acestea fiind zise, de fiecare dată când văd trailler-ul la „The Hobbit” trebuie sa stau în picioare și să-mi dau jos căciula de pe cap… e pur și simplu fantastic! Și o să mă duc la cinema doar și pentru speranța slabă de a asculta „Over The Misty Mountains” la sonorizarea de acolo!

The Prototype

Știu că mi-am propus să nu mă mai uit la filmele care promoveață violența oarbă față de oameni și lipsa oricărei fărâme de respect pentru viață dar… filmul ăsta are ca personaj un android! Un android! Deci nu am cum să-l ratez oricât de zen aș vrea să fiu…

Ajungerea la „singularitate” este o idee super în sine, deși probabil că nu va fi explorată pe placul meu, însă o să mă delectez cu efectele speciale, super costumul ăla de robot, viziunea aceea de „augmented reality” pe care o au toți roboții și care, chiar daca este complet nefolositoare, arată super cool!

Doar uită-te la ochii lui, că îți vine să iei o bucată de cârpă și să îi ștergi de praf, așa de drăgălaș îi…. și mânușile alea mecanizate… of!

Now You See Me

Din nou o producție Hollywood, deci încerc să-mi înfrânez entuziasmul că ar putea fi un film ca lumea… dar:

1) Joacă Morgan Freeman (și cum zicea cineva: Freeman poate să facă și o reclamă la hârtie igienică să fie interesantă)
2) Este despre magie! Și pare din trailer că nu e doar iluzionism ci vrăjitorie curată… poate am noroc și o să fie ca Prestige sau The Illusionist sau poate ceva chiar mai bun!
3) Trucul cu cătușele este fantastic și o idee complet nouă!

Deci… uită-te cu atenție!

We are the Gods Now!

Discursul lui Peter Weyland la TED 2023 a fost forța motivatoare care m-a infipt în scaunul de cinema pentru vizionarea filmului Prometheus.

Filmul a fost un horror dezamăgitor (cu excepția poate a efectelor vizuale) dar totuși clipul de mai jos rămâne impresionant și sper că va inspira un film ceva mai decent:

Amintiri despre viitor

Dacă te trezești în fiecare zi să mergi la servici, și salariul e cât de cât OK, contribui la fondul de pensii, la asigurarea de sănătate, îți faci cumpăraturile și dormi liniștit pentru că „ai un job asigurat”… trezește-te pentru că visezi frumos!!

Realitatea este cu totul alta. Nu mai există șiguranța serviciului. Chiar și dacă lucrezi la stat, nu știi când te lovește „restructurarea”, iar în domeniul privat, orice se poate întâmpla.

Pensia mai întâi a fost pensie, apoi a fost fond de pensii, apoi a devenit fond de pensii privat iar în final va deveni un fond de pensii inexistent.

Nu, nu sunt pesimist, dar e bine să te trezești și să faci un duș rece cât mai devreme. Atunci când știi ce se întâmplă poți să iei decizii informate.

Nici nu vreau să încep o discuție despre asigurarea de sănătate…

Ca să înțelegi mai exact ce vreau să-ți spun vizionează filmul Panică pe Wall Street (Margin Call 2011), secvența de început și cea de la final ar trebuie să fie revelatoare :).

Pentru mine personal, nici măcar un film de groază nu a fost la fel de intens ca Margin Call.