Arhiva etichetelor: fascism

Despre ce este vorba?

Cum stai acum şi citeşti acest post observă lumina pixelilor de pe ecran care îţi loveşte retina. Aceasta este o formă de energie electro-magnetică.

Dacă stai pe un scaun, corpul tău consumă energie mecanică pentru a te menţine în echilibru.

Observă-ţi respiraţia… muşchii toracelui, prin energie mecanică, te ajută să inspiri şi să expiri. Iar aerul pe care îl insipiri conţine oxigen, care va fi folosit în interiorul celulor tale pentru a produce energie termică sau mecanică.

Scaunul pe care stai acum a fost construit prin diverse procese mecanice care au avut nevoie de energie.

Calculatorul sau telefonul tău sunt alimentate de energie.

Lumina, pe care o vezi ziua afară, este în mare parte energie solară.

Plantele folosesc această energie solară pentru reacţiile chimice prin care îşi construiesc corpul. Într-un fel, aceste plante înmagazinează energia solara în corpul lor.

Când arzi lemne, cărbune sau petrol, defapt eliberezi (şi transformi) această energie înmagazinată în plante. Gândeşte-te un pic, câţi ani (sau poate milioane de ani) au fost necesari pentru captarea acestei energii solare, şi cât de repede „se consumă” atunci când o arzi.

Maşina ta consumă în mod evident energie, arzând combusitibilul fosil.

Apa caldă de care te bucuri în fiecare zi, este din nou o formă de energie.

Creierul tău, cu care procesezi această informaţie este desigur un mare consumator de energie.

Uită-te în jurul tău, sau gândeşte-te la orice lucru sau proces şi o să observi cum o formă sau alta de energie este „forţa” din spatele lor.

Mai toţi suntem tentaţi să credem că totul se reduce la bani! Că dacă ai bani, ai de toate!

Încerc să te fac să vezi că defapt totul se reduce la energie! Dacă ai energie, ai tot ce ai nevoie!

Este foarte important să înţelegi acest simplu adevăr. De ce? Pentru că goana după orice altceva, este iluzorie. Orice succes ai avea este unul mic şi temporar, câtă vreme problema energiei nu a fost rezolvată.

În ultimul timp ştiinţa şi tehnologia au evoluat enorm, şi totuşi în unele domenii suntem atât de înapoiaţi…. Gândeşte-te cum au evoluat calcutoarele şi telefoanele în doar câţiva ani şi totuşi de aproape două sute de ani (dacă nu mai mult) noi folosim acelaşi motor învechit cu combustie internă… Chiar nu s-a putut descoperi nimic mai bun sau mai eficient? Oare chiar nu ţi se pare asta ciudat?

Totul se reduce la energie.

Când eram mai mic, aveam o mare problemă: nu ştiam ce să-i cer peştişorului de aur dacă ar fi fost să mă întâlnesc cu el. Aş fi vrut să-i cer ceva de care să nu mă plictisesc, sau care să devină nefolositor în viitor. Acum ştiu foarte clar ce vreau: un generator de energie nelimitată pentru care să nu trebuiască să plătesc. Atât este suficient, şi de acolo îmi pot construi singur absolut orice aş avea nevoie…

Vestea bună este aceste generatoare există. Vestea proastă este că nimeni nu crede că ele există şi se chinuie în continuare să trăiască într-un mod limitat şi care este complet irelevant!

Uită-te în jurul tău… vezi oceanul de energie care te înconjoară? Vezi cum totul, dar absolut totul depinde de o sursă de energie?

Free Energy – Music Video

Energia liberă (sau „eliberată”… de monopol, de control și de profit) este exact ce avem nevoie acum și probabil singura soluție rămasă disponibilă să transformăm planeta într-un Paradis.

Sper ca tot mai mulți oameni să se trezească și să înțeleagă acest adevăr, nu prea mai avem timp de pierdut.

Absolut orice, dar absolut orice proces la care te poți gândi, funcționează pe o formă sau alta de energie. Mecanica cuantică începe să indice deja că nu există materie „per se” ci doar un ocean de energie vibrând la diferite frecvențe.

Dacă vrei să ajuți într-un mod radical și profund la transformarea planetei, nu mă pot gândi la nimic mai radical și mai profund decât să înțelegi cum energia este sursa oricărui lucru și forța din spatele oricărui process. Odată ce ai înțeles cu adevărat asta și ajungi să o vezi mereu în jurul tău, abia atunci vei fi capabil să produci schimbări importante și rapide.

Noi suntem un ocean de energie trăind într-un ocean de energie. Nu avem nevoie de bani, de control, de constrângeri și restricții… Energia este cu adevărat liberă și nelimitată, doar că din diverse motive refuzăm că înțelegem acest lucru și fugim după iluzii ca politica, activism, recilare, societați caritabile și tot asa. Toate sunt acțiuni onorabile și ajută, dar foarte foarte puțin comparativ cu impactul pe care l-ar avea înțelegerea adevărului de mai sus.

Vizionare plăcută!

În memoria lui Aaron Swartz

Îmi este rușine să recunosc că până acum nu am știut cine a fost Aaron Swartz.

Aaron a fost un tânăr programator, scriitor și „internet activist” care s-a luptat pentru apărarea drepturilor și libertății de care ne bucurăm azi online.

Probabil că vă amintiți anul trecut despre SOPA/PIPA și ACTA, reglementări legale menite să reducă încălcarea drepturilor de „copyright”, însă modul în care au fost aceste legi redactate, deschidea porțile către abuz, permițând unor grupuri selecte de oameni/companii să restricționeze accesul online.

Aaron a fost unul din elementele cheie care au dus la blocarea SOPA în Statele Unite ale Americii.

Pe data de 11 Ianuarie 2013, Aaron „s-a spânzurat”: „the young man appeared to have hung himself

Îmi vine destul de greu să cred, că după victoria obținută, tânărul Swartz a fost atât de deprimat încât s-a sinucis…

În clipul de mai jos îl poți vedea pe Aaron povestind despre lupta lui împotriva SOPA (Mai, 2012):

Veterans Today au scris un articol excelent analizând circumstanțele care au dus la așa zisa sinucidere: Cine l-a omorât pe Aaron? (Eng.)

Odihnește-te în pace, Aaron Swartz!

Închisoarea fără gratii

„Modul inteligent de a menține oamenii pasivi și supuși este să restricționezi în mod strict gama de opinii acceptate, dar să permiți o dezbatere înfocată în cadrul acestei game – ba chiar să încurajezi cele mai critice și mai deosebite puncte de vedere. Acest lucru le dă oamenilor impresia că au libertate de gândire, în timp ce presupozițiile sistemului sunt consolidate prin limitarea care a fost impusă asupra scopului dezbaterii” – Noam Chomsky

Nu este nimeni mai subjugat decât sclavul care este convins că este liber… Ai impresia că votul tău contează la ceva? Că „europarlamentarii” României au ceva de spus? Că poți avea vreo putere de decizie cu privire la rata de schimb a leului românesc? Sau la valoarea fondului de pensii când va veni vremea să ți se plătească dreptul? Sau la cum se face managementul asigurării de sănatate? Sau al învățământului românesc?

Libertatea pe care o ai se limitează la decizia daca vrei sau nu ketchup dulce sau picant la pizza, sau maioneză la cartofii prăjiți :).

Exagerez desigur, dar marea majoritate trăiesc în această închisoare mentală, pe care nu numai că nu o văd, dar o apără cu îndârjire dacă încerci să-i scoți un pic la aer. Gândește-te la asta când te mai uiți la vreo dezbatere politică înfocată, unde se aruncă cuvinte „grele” de o parte și de alta… Explorează ideea că poate mult din ceea ce-ai luat ca fiind adevărat, corect și bun, s-ar putea să nu fie chiar așa.

„The smart way to keep people passive and obedient is to strictly limit the spectrum of acceptable opinion, but allow very lively debate within that spectrum – even encourage the more critical and dissident views. That gives people the sense that there’s free thinking going on, while all the time the presuppositions of the system are being reinforced by the limits put on the range of the debate.”  – Noam Chomsky

Iluzia libertăți

Crezi că ești liber? Că poți să faci ce vrei? Desigur că da!

Poți să alegi dacă mergi cu autobuzul sau cu metroul la servici.

Poți să alegi dacă vrei zahăr sau lapte în cafea. Sau poate vrei miere!

Poți să bei apă plată sau minerală.

Poți să te scoli dimineața în weekend sau să dormi până la prânz.

Poți să alegi un președinte sau un altul.

OK, dar cât de mult contează aceste alegeri?

Poți să alegi daca vrei sau nu sa fii în UE?

Poți să alegi daca vrei să platești taxe său macar la ce nivel să le plătești?

Poți să alegi cum va fi cheltuit banul tău public?

Ai vreun cuvânt de spus în politica externă?

Poți să alegi dacă vrei să-ți vaccinezi sau nu copilul când este foarte mic?

Poți să alegi Canabisul ca medicament pentru diferite dureri?

Poți să iubești pe cine vrei? Chiar daca este o persoană de același sex?

Poți să schimbi legi? Poți sa anulezi sau sa propui noi legi?

Poți să-ți organizezi tu fondul de pensii?

Poți să ai ce religie dorești? (OK, poate poți… dacă vrei să fi suspectat de „terorism”)

„You are free! (to do as we tell you!)”


Va continua…