Arhiva etichetelor: copii

Recomandare carte: Silent Weapons for Quiet Wars

Tocmai ce am terminat de citit o carte interesantă scrisă probabil de Hartford Van Dyke[1]

Cartea se numește Silent Weapons for Quiet Wars 

Se pare că niște oameni mai deștepți decât noi și-au dat seama că pot modela procesele economice folosind modele și teorii din electronică sau fizica mecanică.

De ce este acest lucru important?!

Foarte simplu: găsirea unui model viabil pentru procesele economice îți permite să faci două lucruri:

1) să prezici cu precizie starea sistemului în viitor (rezolvând doar niște ecuații matematice)

2) să determini ce influențe trebuie să aplici și unde pentru a aduce sistemul în starea dorită de tine (cred că nu e nevoie să mai explic valoarea acestui lucru…)

Câteva citate din carte (în traducere liberă) pentru a-ți trezi interesul:

Despre familie:

„Pentru a ajunge la acest grad de conformism, unitatea familială a clasei de jos trebuie dezintegrată printr-un proces de creștere a gradului de ocupare a părinților și prin introducerea unor centre operate de guvern, de îngrijire a copiilor cu părinții ocupați.

Educația pentru clasa de jos trebuie să fie de cea mai proastă calitate, astfel încât prăpastia ignoranței care separă clasa de jos de elite să fie și să rămână de neînțeles pentru clasa de jos”

Îți sună familiar? Ai prietene mămici care după câteva luni de la naștere sunt forțate să revină la muncă? Copilașul stă mult timp singur? Pe la gradinițe? Sau crescut de un om străin? 

Despre politică:

„Principalul motiv pentru care cetățenii individuali ai unei țări creează o structură politică este o dorință din subconștient de a perpetua dependența lor din copilărie de părinți. Adică, ei vor un Dumnezeu uman care să elimine tot riscul din viața lor, care să-i mângâie pe cap, să le sărute vânătaile, să pună pâine pe masă, să le îmbrace trupurile, să-i pună la culcare și să le spună că totul va fi bine a doua zi când se trezesc.

Cererea publicului este incredibilă, și atunci Dumnezeul uman, politicianul, satisface această cerere incredibilă cu promisiuni incredibile de luni și stele fără să se țină vreodată de cuvânt. Deci cine este mincinosul cel mare? publicul? sau ‘nașul'”

Gândește-te bine la asta data viitoare când mergi la vot… 

Iar dacă ai copii fii atent cum îi crești! Îi înveți să gândească liber și critic? Îi ajuți să devină independenți și să aibă încredere in ei? Fii atent! Presiunea de a te conforma este foarte mare…

Despre responsabilitate:

„Majoritatea oamenilor și-ar dori să subjuge sau să omoare alte ființe umane care le deranjează viața de zi cu zi, dar nu vor să fie siliți să facă față dilemelor morale și religioase ale unui asemenea act direct! Prin urmare, ei pasează munca murdară altora (inclusiv propriilor copii) pentru a-și păstra mâinile curate de sânge. Se agită pentru drepturile animalelor și pentru tratamentul lor inuman iar apoi se pun la masă unde mănâncă un hamburger delicios de la abatorul văruit din spatele blocurilor unde nu-l vede nimeni. Dar poate mai ipocrită este plata taxelor care finanțează o asociație profesională de asasini plătiți cunoscuți sub numele colectiv de politicieni, și apoi se plâng despre corrupție în guvern.”

Despre serviciul militar:

„Foarte puține tehnici de modificare a comportamenutlui sunt atât de eficiente pe cât este serviciul militar obligatoriu. Un scop primar al serviciului militar și al altor instituții similare este să inoculeze, prin intimidare, în tinerii bărbați, convingerea că guvernul este omnipotent.[…]

Serviciul militar este o instuție de sacrificiu și sclavagism obligatoriu, creeată de bărbații mai în vârstă și cei bătrâni cu scopul de a forța tinerii să facă munca publică murdară. Totodată îi face pe tineri la fel de vinovați ca și bătrânii, și deci practic anulând riscul ca cei tineri să-i critice pe cei bătrâni: ‘Stabilizator Generațional’. Acesta este prezentat și vândut publicului ca serviciu „patriotic/național”

Despre abdicarea puterii de gândire:

„Cei care nu își folosesc creierul nu sunt cu nimic mai buni decât cei care nu au creier, și această hoardă de meduze, tată, mamă, fiu și fiică devin simple animale de povară.”

Declan Galbraith – Tell me Why

In my dream children sing a song of love for every boy and girl
The sky is blue and fields are green and laughter is the language of the world
Then I wake and all I see is a world full of people in need

Tell me why (why) does it have to be like this?
Tell me why (why) is there something I have missed?
Tell me why (why) cos I don’t understand.
When so many need somebody we don’t give a helping hand.
Tell me why?

Everyday I ask myself what will I have to do to be a man?
Do I have to stand and fight to prove to everybody who I am?
Is that what my life is for to waste in a world full of war?

Tell me why (why) does it have to be like this?
Tell me why (why) is there something I have missed?
Tell me why (why) cos I don’t understand.
When so many need somebody we don’t give a helping hand.
Tell me why?

(children) tell me why? (declan) tell me why?
(children) tell me why? (declan) tell me why?
(together) just tell me why, why, why?

Tell me why (why) does it have to be like this?
Tell me why (why) is there something I have missed?
Tell me why (why) cos I don’t understand.
When so many need somebody we don’t give a helping hand.

Tell me why (why,why,does the tiger run)
Tell me why (why why do we shoot the gun)
Tell me why (why,why do we never learn)
Can someone tell us why we let the forest burn?

(why,why do we say we care)
Tell me why (why,why do we stand and stare)
Tell me why (why,why do the dolphins cry)
Can some one tell us why we let the ocean die ?

(why,why if we’re all the same)
tell me why (why,why do we pass the blame)
tell me why (why,why does it never end)
can some one tell us why we cannot just be friends?

Copilul Magic, Parintele Magic

Mi-am facut in sfarsit timp sa citesc „Magical Child, Magical Parent” – de Joseph Chilton Pearce.

Cartea este despre educarea copiilor, si evolutia, dezvoltarea ta ca fiinta umana atunci cand esti parinte.

Cel care mi-a recomandat-o spunea in gluma: „Orcine are copii si nu a citit cartile lui Joseph Pearce ar trebui sa fie in puscarie”. Mi s-a parut un pic cam drastic, dar acum ca am terminat de citit am inteles de ce le considera atat de importante.

Nu este prea placut sa realizezi acest lucru, dar in mare parte, ceea ce noi consideram „cresterea si educarea copilului” este defapt un process de conditionare (dresare) nu foarte diferit de cel folosit pentru dresarea animalelor: folosesti pedeapsa si rasplata pentru a controla si manipula copilul sa faca ceea iti doresti tu, sau ceea ce este impus de societate ca „normal” pentru un copil de o anumita varsta.

J. Pearce propune o metoda cu totul noua, bazata pe ideea ca copilul este foarte inteligent, stie ce are de facut si are o mare capacitate si dorinta naturala de a invata. Insa pentru a se dezvolta, copilul are nevoie de un meniu in care sa se simta iubit si in siguranta (atat din punct de vedere fizic, cat si mental si emotional). Desigur ca acest model prezinta o mare provocare pentru adult, care este nevoit sa tina pasul cu copilul. Adultul trebuie sa redescopere ce inseamna sa te joci, cum sa inveti prin joaca, cum explorezi prin joaca, si ce mi s-a parut mie foarte interesant… cum sa „simti” ce nevoi are copilul. Sa creezi o comunicare „de la inima catre inima”, prin care sa raspunzi la nevoile copilului fara sa-ti impui ideile tale preconcepute, sau invatate de la „experti” despre cum ar trebui sa se poarte un copil la o anumita varsta.

S-ar parea ca metodele asa zis „moderne” de educatie au drept rezultat strivirea creativitatii si a inteligentei, conditionarea de a raspunde prin frica in fata autoritatii, rezultand intr-un final intr-o viata plictisitoare, in care nu mai este nimic de explorat, jocul este o pierdere de vreme, iar timpul trebuie sa ti-l umpli cu „lucruri serioase”. Ca sa nu mai vorbesc de incapacitatea de a relationa, si de a te „conecta” cu adevarat cu o alta persoana.

Recomand cu mare caldura cartea viitoarelor mamici, si viitorilor tatici, chiar daca vor gasi acolo idei dificil de acceptat. Eu cred ca daca iti doresti cu adevarat binele copilului tau, vei vrea sa fi cat mai informat.

Veti gasi in carte ce inseamna „starea de joaca”, cum copii sunt in mod natural atenti si capabili de o mare concentrare (daca ceva le atrage atentia), cum sa nu cadeti in capcana de a va indopa copilul cu medicamente menite sa-i „sporeasca performantele in scoala”, ce impact are cu adevarat televizorul si calculatorul in dezvoltarea inteligentei, cat de importanta este legatura dintre parinte si copil, cum numai oamenii separa bebelusii de mama la nastere si ce inseamna aceasta pentru nou nascut, cum am ajus sa credem ca e „normal” ca copilul sa nu poata digera laptele mamei, sau sa planga non-stop de durere, desi acest lucru nu a fost observat in „societatile primitive” si multe alte „presupuneri” pe care noi le luam de bune si ca „adevaruri” sau „e normal sa fie asa!”.