Arhiva etichetelor: control

În memoria lui Aaron Swartz

Îmi este rușine să recunosc că până acum nu am știut cine a fost Aaron Swartz.

Aaron a fost un tânăr programator, scriitor și „internet activist” care s-a luptat pentru apărarea drepturilor și libertății de care ne bucurăm azi online.

Probabil că vă amintiți anul trecut despre SOPA/PIPA și ACTA, reglementări legale menite să reducă încălcarea drepturilor de „copyright”, însă modul în care au fost aceste legi redactate, deschidea porțile către abuz, permițând unor grupuri selecte de oameni/companii să restricționeze accesul online.

Aaron a fost unul din elementele cheie care au dus la blocarea SOPA în Statele Unite ale Americii.

Pe data de 11 Ianuarie 2013, Aaron „s-a spânzurat”: „the young man appeared to have hung himself

Îmi vine destul de greu să cred, că după victoria obținută, tânărul Swartz a fost atât de deprimat încât s-a sinucis…

În clipul de mai jos îl poți vedea pe Aaron povestind despre lupta lui împotriva SOPA (Mai, 2012):

Veterans Today au scris un articol excelent analizând circumstanțele care au dus la așa zisa sinucidere: Cine l-a omorât pe Aaron? (Eng.)

Odihnește-te în pace, Aaron Swartz!

Recomandare carte: Silent Weapons for Quiet Wars

Tocmai ce am terminat de citit o carte interesantă scrisă probabil de Hartford Van Dyke[1]

Cartea se numește Silent Weapons for Quiet Wars 

Se pare că niște oameni mai deștepți decât noi și-au dat seama că pot modela procesele economice folosind modele și teorii din electronică sau fizica mecanică.

De ce este acest lucru important?!

Foarte simplu: găsirea unui model viabil pentru procesele economice îți permite să faci două lucruri:

1) să prezici cu precizie starea sistemului în viitor (rezolvând doar niște ecuații matematice)

2) să determini ce influențe trebuie să aplici și unde pentru a aduce sistemul în starea dorită de tine (cred că nu e nevoie să mai explic valoarea acestui lucru…)

Câteva citate din carte (în traducere liberă) pentru a-ți trezi interesul:

Despre familie:

„Pentru a ajunge la acest grad de conformism, unitatea familială a clasei de jos trebuie dezintegrată printr-un proces de creștere a gradului de ocupare a părinților și prin introducerea unor centre operate de guvern, de îngrijire a copiilor cu părinții ocupați.

Educația pentru clasa de jos trebuie să fie de cea mai proastă calitate, astfel încât prăpastia ignoranței care separă clasa de jos de elite să fie și să rămână de neînțeles pentru clasa de jos”

Îți sună familiar? Ai prietene mămici care după câteva luni de la naștere sunt forțate să revină la muncă? Copilașul stă mult timp singur? Pe la gradinițe? Sau crescut de un om străin? 

Despre politică:

„Principalul motiv pentru care cetățenii individuali ai unei țări creează o structură politică este o dorință din subconștient de a perpetua dependența lor din copilărie de părinți. Adică, ei vor un Dumnezeu uman care să elimine tot riscul din viața lor, care să-i mângâie pe cap, să le sărute vânătaile, să pună pâine pe masă, să le îmbrace trupurile, să-i pună la culcare și să le spună că totul va fi bine a doua zi când se trezesc.

Cererea publicului este incredibilă, și atunci Dumnezeul uman, politicianul, satisface această cerere incredibilă cu promisiuni incredibile de luni și stele fără să se țină vreodată de cuvânt. Deci cine este mincinosul cel mare? publicul? sau ‘nașul'”

Gândește-te bine la asta data viitoare când mergi la vot… 

Iar dacă ai copii fii atent cum îi crești! Îi înveți să gândească liber și critic? Îi ajuți să devină independenți și să aibă încredere in ei? Fii atent! Presiunea de a te conforma este foarte mare…

Despre responsabilitate:

„Majoritatea oamenilor și-ar dori să subjuge sau să omoare alte ființe umane care le deranjează viața de zi cu zi, dar nu vor să fie siliți să facă față dilemelor morale și religioase ale unui asemenea act direct! Prin urmare, ei pasează munca murdară altora (inclusiv propriilor copii) pentru a-și păstra mâinile curate de sânge. Se agită pentru drepturile animalelor și pentru tratamentul lor inuman iar apoi se pun la masă unde mănâncă un hamburger delicios de la abatorul văruit din spatele blocurilor unde nu-l vede nimeni. Dar poate mai ipocrită este plata taxelor care finanțează o asociație profesională de asasini plătiți cunoscuți sub numele colectiv de politicieni, și apoi se plâng despre corrupție în guvern.”

Despre serviciul militar:

„Foarte puține tehnici de modificare a comportamenutlui sunt atât de eficiente pe cât este serviciul militar obligatoriu. Un scop primar al serviciului militar și al altor instituții similare este să inoculeze, prin intimidare, în tinerii bărbați, convingerea că guvernul este omnipotent.[…]

Serviciul militar este o instuție de sacrificiu și sclavagism obligatoriu, creeată de bărbații mai în vârstă și cei bătrâni cu scopul de a forța tinerii să facă munca publică murdară. Totodată îi face pe tineri la fel de vinovați ca și bătrânii, și deci practic anulând riscul ca cei tineri să-i critice pe cei bătrâni: ‘Stabilizator Generațional’. Acesta este prezentat și vândut publicului ca serviciu „patriotic/național”

Despre abdicarea puterii de gândire:

„Cei care nu își folosesc creierul nu sunt cu nimic mai buni decât cei care nu au creier, și această hoardă de meduze, tată, mamă, fiu și fiică devin simple animale de povară.”

Închisoarea fără gratii

„Modul inteligent de a menține oamenii pasivi și supuși este să restricționezi în mod strict gama de opinii acceptate, dar să permiți o dezbatere înfocată în cadrul acestei game – ba chiar să încurajezi cele mai critice și mai deosebite puncte de vedere. Acest lucru le dă oamenilor impresia că au libertate de gândire, în timp ce presupozițiile sistemului sunt consolidate prin limitarea care a fost impusă asupra scopului dezbaterii” – Noam Chomsky

Nu este nimeni mai subjugat decât sclavul care este convins că este liber… Ai impresia că votul tău contează la ceva? Că „europarlamentarii” României au ceva de spus? Că poți avea vreo putere de decizie cu privire la rata de schimb a leului românesc? Sau la valoarea fondului de pensii când va veni vremea să ți se plătească dreptul? Sau la cum se face managementul asigurării de sănatate? Sau al învățământului românesc?

Libertatea pe care o ai se limitează la decizia daca vrei sau nu ketchup dulce sau picant la pizza, sau maioneză la cartofii prăjiți :).

Exagerez desigur, dar marea majoritate trăiesc în această închisoare mentală, pe care nu numai că nu o văd, dar o apără cu îndârjire dacă încerci să-i scoți un pic la aer. Gândește-te la asta când te mai uiți la vreo dezbatere politică înfocată, unde se aruncă cuvinte „grele” de o parte și de alta… Explorează ideea că poate mult din ceea ce-ai luat ca fiind adevărat, corect și bun, s-ar putea să nu fie chiar așa.

„The smart way to keep people passive and obedient is to strictly limit the spectrum of acceptable opinion, but allow very lively debate within that spectrum – even encourage the more critical and dissident views. That gives people the sense that there’s free thinking going on, while all the time the presuppositions of the system are being reinforced by the limits put on the range of the debate.”  – Noam Chomsky

Viața, o experiență trăită în frică

Lectura de astă seară de din-nainte de culcare, m-a făcut să-mi dau seama cum marea noastră majoritate, dacă nu chiar toți, ne trăim viața guvernați de frică.

Cu foarte puține excepții pe care le voi menționa mai târziu, dacă te uiți suficient de „adânc” o să observi că motivația din spatele acțiunilor tale este frica. „Frica” sună prea laș, așa că am inventat o denumire mai romantică: „nevoia de securitate” sau „dorința de siguranță”.

Să luăm căsătoria de exemplu. Am avut recent o dezbatere pe tema aceasta, și motivul cel mai important pentru care „trebuie” să te căsătorești, este siguranța (atât materiala cât și emoțională). Într-un mod nu foarte surprinzător, iubirea nu a intrat în discuție deloc. Căsătoria este o formă de asigurare împotriva sentimentelor trecătoare, împotriva bolii sau împotriva neputinței la bătrânețe. Mi se pare corect să concluzionez că oamenii se căsătoresc… de frică! 🙂

Probabil cel mai evident, și mai ușor de înghițit exemplu este mersul „la muncă”. Din păcate aproape toți oamenii își urăsc locul de muncă! Un job la care să mergi cu drag, rămâne pentru majoritatea doar un ideal la care visează. Și atunci… de ce scoală în fiecare dimineață și aleargă descreierați și semi-adormiți spre birouri? Ai ghicit… pentru că le este frică. Le este frică de ce o sa se întâmple dacă nu mai au servici. Ce o să mănânce? Cu ce o să plătească facturile? Cu ce o să-și mai cumpere micile plăceri?

Un alt exemplu la fel de ușor de văzut (la alții) este continuarea unei relații care în mod evident nu mai are nici un viitor, pentru că îți este frică, nu-i așa, să nu rămâi singur. Dacă nimanui n-o să-i mai placă de tine? Dacă o să fie extrem de dureroasă despărțirea? Mă tem…

Este însă mult mai dificil să sesizezi frica atunci când imaginea de sine ți-ar putea fi afectată. Refuzi să spui adevărul, pentru ca ți-e frică ce o să creadă celalți despre tine dacă află ce gândești cu adevărat și atunci îți construiești scuze inteligente ca:

– nu vreau să-l rănesc
– este nepoliticos să spun asta
– aș fi un om rău dacă i-aș spune adevărul
– fiecare avem micile noastre secrete
– ar fi devastat dacă i-aș spune ce gândesc

De fapt, într-un fel, proiectezi propria ta fragilitate asupra ceiluilalt, iar asta îți permite ție să scapi basma curată, ba chiar să mai arați (măcar în proprii ochi) ca un erou. Toți sunt niște sensibli, și este desigur datoria ta morală să-i protejezi ascunzându-le adevărul (așa cum îl vezi tu).

Mergând mai departe… „Bani albi, pentru zile negre!”, este o altă zicală care ascunde frica. Deși sunt complet de acord cu ea, și încerc să o respect, recunosc că teama de a rămâne fără bani (și de a înfrunta viața în această situație) este principalul motivator din spatele „înțelepciunii” zicalei de mai sus.

Teama de a greși, este un alt bun exemplu, deși este un pic ne-naturală. Defapt teama de greșeli este un răspuns condiționat de pedepsele des aplicate în trecut când rezultatul experiențelor tale nu a convenit „celor mari”.

Aproape oriunde te uiți în jurul tău ești înconjurat de frică, mascată în diferite forme de violență, autoritate, conformism, ipocrizie sau lașitate.

Poate singurele momente în care frica dispare cu desăvârșire sunt atunci când iubești sincer. (Îmi pare rău că am ajus să adaug calificativul de „sincer”, dar cuvântul „iubire” este atât de terfelit în zilele noastre încât am simțit nevoia de clarificare).

Dar să iau și niste exemple „de acasă”…

M-am lasat cu greu convins de fratele meu să deschid acest blog. Indiferent de motivele inventate pe moment, invariabil mi-a fost teamă de ce-or să creadă alții, iar apoi m-am îngrijorat că nu am nimic care să merite spus, că mesajul meu este lipsit de valoare.

Deși am ajuns un pic mai departe față de unde am plecat, sunt în continuare subiecte pe care nu le voi aborda (din politețe – încerc eu să-mi auto explic) într-un mediu public.

Alteori mi se întâmplă să tac, și să nu spun ce gândesc, pentru a evita o posibilă confruntare, căreia mă tem că nu i-aș putea face față, și desigur, postarea pe blog, este mult mai „în siguranță” decât prezentarea unui subiect unei audiențe reale unde feedback-ul poate fi instantaneu, și nu tocmai măgulitor…. deci… mai am de lucru.

Ah, și mi s-a mai spus că sunt un „control freak” (lucru pe care nu am sa-l contrazic). Nevoia excesivă de control își are desigur originile în teama că dacă „Doamne ferește” se întâmplă ceva neprevăzut? Ce fac atunci? (Sugerează totodată și o lipsă de încredere în resursele proprii de a face față oricărei situații așa cum se prezintă, atunci când se prezintă).

Credit: ideile și gândurile de mai sus mi-au fost insuflate de Adrian Nuță (Oceanul din Picătura de Apă), Krishnamurti (The First and Last Freedom), un post recent al Elei și o prietenă care este suficient de amabilă să-mi fie oglindă, chiar dacă nu-mi convine mereu ce văd în ea (și pentru asta îi mulțumesc).