Arhiva etichetelor: carte

Recomandare carte: Richard Bach – Ilussions

Tocmai ce am terminat de citit probabil cea mai bună carte care mi-a picat în mână în ultima vreme.

Este vorba despre Richard Bach – Ilussions.

O poți găsi în format electronic aici. Richard Bach – Ilussions.

Cartea este povestea unui Mesia care și-a dat demisia :))

Și dacă asta nu te amuză, citește primele 4 pagini apoi decide dacă vei mai continua sau  te oprești acolo.

Este o lectură perfectă de weekend!

Viața, o experiență trăită în frică

Lectura de astă seară de din-nainte de culcare, m-a făcut să-mi dau seama cum marea noastră majoritate, dacă nu chiar toți, ne trăim viața guvernați de frică.

Cu foarte puține excepții pe care le voi menționa mai târziu, dacă te uiți suficient de „adânc” o să observi că motivația din spatele acțiunilor tale este frica. „Frica” sună prea laș, așa că am inventat o denumire mai romantică: „nevoia de securitate” sau „dorința de siguranță”.

Să luăm căsătoria de exemplu. Am avut recent o dezbatere pe tema aceasta, și motivul cel mai important pentru care „trebuie” să te căsătorești, este siguranța (atât materiala cât și emoțională). Într-un mod nu foarte surprinzător, iubirea nu a intrat în discuție deloc. Căsătoria este o formă de asigurare împotriva sentimentelor trecătoare, împotriva bolii sau împotriva neputinței la bătrânețe. Mi se pare corect să concluzionez că oamenii se căsătoresc… de frică! 🙂

Probabil cel mai evident, și mai ușor de înghițit exemplu este mersul „la muncă”. Din păcate aproape toți oamenii își urăsc locul de muncă! Un job la care să mergi cu drag, rămâne pentru majoritatea doar un ideal la care visează. Și atunci… de ce scoală în fiecare dimineață și aleargă descreierați și semi-adormiți spre birouri? Ai ghicit… pentru că le este frică. Le este frică de ce o sa se întâmple dacă nu mai au servici. Ce o să mănânce? Cu ce o să plătească facturile? Cu ce o să-și mai cumpere micile plăceri?

Un alt exemplu la fel de ușor de văzut (la alții) este continuarea unei relații care în mod evident nu mai are nici un viitor, pentru că îți este frică, nu-i așa, să nu rămâi singur. Dacă nimanui n-o să-i mai placă de tine? Dacă o să fie extrem de dureroasă despărțirea? Mă tem…

Este însă mult mai dificil să sesizezi frica atunci când imaginea de sine ți-ar putea fi afectată. Refuzi să spui adevărul, pentru ca ți-e frică ce o să creadă celalți despre tine dacă află ce gândești cu adevărat și atunci îți construiești scuze inteligente ca:

– nu vreau să-l rănesc
– este nepoliticos să spun asta
– aș fi un om rău dacă i-aș spune adevărul
– fiecare avem micile noastre secrete
– ar fi devastat dacă i-aș spune ce gândesc

De fapt, într-un fel, proiectezi propria ta fragilitate asupra ceiluilalt, iar asta îți permite ție să scapi basma curată, ba chiar să mai arați (măcar în proprii ochi) ca un erou. Toți sunt niște sensibli, și este desigur datoria ta morală să-i protejezi ascunzându-le adevărul (așa cum îl vezi tu).

Mergând mai departe… „Bani albi, pentru zile negre!”, este o altă zicală care ascunde frica. Deși sunt complet de acord cu ea, și încerc să o respect, recunosc că teama de a rămâne fără bani (și de a înfrunta viața în această situație) este principalul motivator din spatele „înțelepciunii” zicalei de mai sus.

Teama de a greși, este un alt bun exemplu, deși este un pic ne-naturală. Defapt teama de greșeli este un răspuns condiționat de pedepsele des aplicate în trecut când rezultatul experiențelor tale nu a convenit „celor mari”.

Aproape oriunde te uiți în jurul tău ești înconjurat de frică, mascată în diferite forme de violență, autoritate, conformism, ipocrizie sau lașitate.

Poate singurele momente în care frica dispare cu desăvârșire sunt atunci când iubești sincer. (Îmi pare rău că am ajus să adaug calificativul de „sincer”, dar cuvântul „iubire” este atât de terfelit în zilele noastre încât am simțit nevoia de clarificare).

Dar să iau și niste exemple „de acasă”…

M-am lasat cu greu convins de fratele meu să deschid acest blog. Indiferent de motivele inventate pe moment, invariabil mi-a fost teamă de ce-or să creadă alții, iar apoi m-am îngrijorat că nu am nimic care să merite spus, că mesajul meu este lipsit de valoare.

Deși am ajuns un pic mai departe față de unde am plecat, sunt în continuare subiecte pe care nu le voi aborda (din politețe – încerc eu să-mi auto explic) într-un mediu public.

Alteori mi se întâmplă să tac, și să nu spun ce gândesc, pentru a evita o posibilă confruntare, căreia mă tem că nu i-aș putea face față, și desigur, postarea pe blog, este mult mai „în siguranță” decât prezentarea unui subiect unei audiențe reale unde feedback-ul poate fi instantaneu, și nu tocmai măgulitor…. deci… mai am de lucru.

Ah, și mi s-a mai spus că sunt un „control freak” (lucru pe care nu am sa-l contrazic). Nevoia excesivă de control își are desigur originile în teama că dacă „Doamne ferește” se întâmplă ceva neprevăzut? Ce fac atunci? (Sugerează totodată și o lipsă de încredere în resursele proprii de a face față oricărei situații așa cum se prezintă, atunci când se prezintă).

Credit: ideile și gândurile de mai sus mi-au fost insuflate de Adrian Nuță (Oceanul din Picătura de Apă), Krishnamurti (The First and Last Freedom), un post recent al Elei și o prietenă care este suficient de amabilă să-mi fie oglindă, chiar dacă nu-mi convine mereu ce văd în ea (și pentru asta îi mulțumesc).

Recomandare Carte

Ştii sentimentul acela pe care îl ai uneori când dai peste o carte care ţi se pare atât de importantă încât te întrebi de ce nu face parte din literatura obligatorie?

Ei bine, am dat peste o astfel de carte. Se numeşte „Conversations with God” de Neale Donald Walsch

Această carte este pur şi simplu conversaţia lui Neale Donald cu nici mai mult nici mai puţin, Dumnezeu însăşi 🙂

Dacă ai o oarecare înclinaţie să o citeşti, îţi recomand varianta originală, în limba engleză, pentru că altfel ai pierde mult din umorul conversaţiei.


Cartea este foarte interesantă şi clarifică şi răspunde într-un mod simplu, multor întrebări pe care ni le punem noi oamenii. Sau pe care mi le-am pus eu cel puţin 🙂


Uite nişte citate care ţi-ar putea trezi interesul:



„Hitler went to ‘Heaven’!”


„You would rather see a man dying without a whimper on a batle field than a woman making love with a whimper in the street”


„Most people enter into relationships with an eye toward what they get out of them, rather than what they can put into them. The purpose of a relationship is to decide what part of yourself you’d like to see ‘show up’, not what part of the other you can capture and hold.”


„The first is to admit honestly to yourself and to another exactly how you are feeling. This many of you are afraid to do, because you think it will make you ‘look bad'”

Copilul Magic, Parintele Magic

Mi-am facut in sfarsit timp sa citesc „Magical Child, Magical Parent” – de Joseph Chilton Pearce.

Cartea este despre educarea copiilor, si evolutia, dezvoltarea ta ca fiinta umana atunci cand esti parinte.

Cel care mi-a recomandat-o spunea in gluma: „Orcine are copii si nu a citit cartile lui Joseph Pearce ar trebui sa fie in puscarie”. Mi s-a parut un pic cam drastic, dar acum ca am terminat de citit am inteles de ce le considera atat de importante.

Nu este prea placut sa realizezi acest lucru, dar in mare parte, ceea ce noi consideram „cresterea si educarea copilului” este defapt un process de conditionare (dresare) nu foarte diferit de cel folosit pentru dresarea animalelor: folosesti pedeapsa si rasplata pentru a controla si manipula copilul sa faca ceea iti doresti tu, sau ceea ce este impus de societate ca „normal” pentru un copil de o anumita varsta.

J. Pearce propune o metoda cu totul noua, bazata pe ideea ca copilul este foarte inteligent, stie ce are de facut si are o mare capacitate si dorinta naturala de a invata. Insa pentru a se dezvolta, copilul are nevoie de un meniu in care sa se simta iubit si in siguranta (atat din punct de vedere fizic, cat si mental si emotional). Desigur ca acest model prezinta o mare provocare pentru adult, care este nevoit sa tina pasul cu copilul. Adultul trebuie sa redescopere ce inseamna sa te joci, cum sa inveti prin joaca, cum explorezi prin joaca, si ce mi s-a parut mie foarte interesant… cum sa „simti” ce nevoi are copilul. Sa creezi o comunicare „de la inima catre inima”, prin care sa raspunzi la nevoile copilului fara sa-ti impui ideile tale preconcepute, sau invatate de la „experti” despre cum ar trebui sa se poarte un copil la o anumita varsta.

S-ar parea ca metodele asa zis „moderne” de educatie au drept rezultat strivirea creativitatii si a inteligentei, conditionarea de a raspunde prin frica in fata autoritatii, rezultand intr-un final intr-o viata plictisitoare, in care nu mai este nimic de explorat, jocul este o pierdere de vreme, iar timpul trebuie sa ti-l umpli cu „lucruri serioase”. Ca sa nu mai vorbesc de incapacitatea de a relationa, si de a te „conecta” cu adevarat cu o alta persoana.

Recomand cu mare caldura cartea viitoarelor mamici, si viitorilor tatici, chiar daca vor gasi acolo idei dificil de acceptat. Eu cred ca daca iti doresti cu adevarat binele copilului tau, vei vrea sa fi cat mai informat.

Veti gasi in carte ce inseamna „starea de joaca”, cum copii sunt in mod natural atenti si capabili de o mare concentrare (daca ceva le atrage atentia), cum sa nu cadeti in capcana de a va indopa copilul cu medicamente menite sa-i „sporeasca performantele in scoala”, ce impact are cu adevarat televizorul si calculatorul in dezvoltarea inteligentei, cat de importanta este legatura dintre parinte si copil, cum numai oamenii separa bebelusii de mama la nastere si ce inseamna aceasta pentru nou nascut, cum am ajus sa credem ca e „normal” ca copilul sa nu poata digera laptele mamei, sau sa planga non-stop de durere, desi acest lucru nu a fost observat in „societatile primitive” si multe alte „presupuneri” pe care noi le luam de bune si ca „adevaruri” sau „e normal sa fie asa!”.