Arhiva lunii septembrie 2013

Clientul nostru, stăpânul nostru!

„Clientul nostru, stăpânul nostru!”

Acesta este sloganul care mi-a fost inoculat încă de la prima angajare. Ba chiar mi s-a spus că și în afara programului de lucru eu reprezint și deci afectez imaginea companiei.

Am fost mândru să fac parte dintr-o grupare de oameni care pune atât de mare preț pe calitate!

Am crezut cu tărie în acest slogan și l-am integrat adânc în psihicul meu, iar acest fapt a avut un efect interesant, de care am devenit conștient doar recent.

Dacă clientul nostru este stăpânul nostru înseamnă că noi suntem sclavii clientului nostru și prin extensie: eu sunt sclavul clientului nostru.

De multe ori nu am putut spune ce gândesc sau nu am putut aplica soluțiile pe care eu le consideram optime pentru că… „nu vrem să supăram sau să contrazicem clientul!”.

Practic, câtă vreme clientul plătește, el va face ce vrea, iar noi vom fi lingușitori și serviabili cu ochiul la punga cu galbeni. Ce concluzie am învățat de aici, poate fără să ne dăm seama?

Cine plătește face ce vrea și este stăpânul.

Inconștient, am ajuns poate să disprețuim clientul și să punem masca de politețe și amabilitate la care el se așteaptă. Rareori sclavul își iubește stăpânul (poate niciodată).

Și cum rezolvăm acest conflict interior? Cum scăpăm de frustrarea că și azi a trebuit să facem plecăciuni și să pupăm picioarele clientului?

Foarte simplu! Devenind la rândul nostru clienți! Plătind și devenind astfel stăpânul altora. Mergem la restaurant și ne așteptăm la o primire caldă și zâmbitoare, doar plătesc!! Mergem în vacanță și ne așteptăm ca personalul să fie ca niște sclavi invizibili dar veșnic săritori. Nu ne pare rău dacă am pătat fața de masă cu vin… doar plătesc!

Atunci când plătim pentru un serviciu vrem ca prestatorul să devină temporar sclavul nostru credincios, să afișeze respectul cuvenit și, în funcție de bacșișul estimat, să schițeze poate și un zâmbet!

Când ceva nu se întâmplă cum ne-am dorit noi, nu întâmplarea în sine ne deranjează ci faptul că am plătit și că prestatorul nu ne-a pupat picioarele suficient și nu și-a cerut scuze suficient! Încearcă să îți imaginezi un prieten care a făcut o greșeală când ți-a servit masa comparativ cu un chelner la un restaurant scump.

În concluzie, sloganul „clientul nostru, stăpânul nostru” este o capcană atât pentru client cât și pentru prestator. Imediat ce intri în acest joc voi deveni inconștient sclav și stăpân dea-lungul zilei, înghițindu-ți frustrarea în fața unora și răzbunându-te pe alții.

Acest slogan mai este o capcană și în sensul că pune banul și serviciul pe primul loc. Să ne amintim mereu că suntem în primul rând oameni, că avem emoții și sentimente, zile bune și zile triste și că banii dau dreptul nimănui să calce o altă ființă în picioare „pentru că am plătit!”.

S-a ajuns ca termenele limită și scopurile companiei să fi ridicate la nivel de scop suprem în viața angajaților. Este adevărat că un angajat va munci ca un obsedat și cu „plăcere” dacă se identifică cu compania, dar cine beneficiază din acest aranjament?

Atât în spatele „clientului”, cât și în spatele „prestatorului” sunt niște ființe umane, care poate în afara „contractului” s-ar împrietenii ușor la o plimbare în natură, dar care acum sunt forțați prin aceste roluri în veșnica alergare după profit, profit de care nici măcar nu vor beneficia vreodată în mod direct oamenii reali, ci doar aceste persoane imaginare (juridice).

Nimeni nu este stăpânul tău! Și desigur… tu nu ești stăpân peste nimeni. Câtă vreme nu vei accepta a doua jumătate și te vei crede superior pentru că ai plătit, pentru că ești client sau pentru că ești manager sau președinte… nu te vei putea bucura nici de prima jumătate.

Inspirat de animația de mai jos (mulțumesc Geo pentru clip).