De ce fugim de telepatie?

Ţi-ai dorit vreodată să fi telepat?

Eu, da! Mi se pare ca ar duce la rezolvarea foarte rapidă a multor probleme.

Cele mai simple fiind desigur problemele de comunicare. Am fi practic forţaţi să renunţăm la faţada politicoasă şi să fim noi înşine… cu bune şi cu rele.

Dacă ţi-aş spune că sunt telepat, şi că te pot „cunoaşte în profunzime”, ai avea curajul să dai ochi cu mine? Ai putea să stai şi să mă priveşti relaxat?

Telepatia este un lucru teribil. Nu mai poţi să minţi! Spui mereu ceea ce gândeşti şi când ai nevoie mare de ceva anume practic strigi în gura mare ce îţi lipseşte. Persoana iubită te-a rănit dar ai vrea ascunzi asta din cauză că ţi-e teamă sa nu te parasească? Nici o şansă… te-ai întâlnit cu cineva cu care chiar NU vroiai să te întâlneşti azi? Nici un folos să mai arborezi un zâmbet şi să porţi o conversaţie de complezenţă… Te sună cineva într-un moment inoportun sau stă mult prea mult în telefon… nu te mai poţi preface ca „e OK…”.

Sinceritate brutală, aş putea spune!

Desigur există şi reversul medaliei, când ai vrea să împărtăşeşti lucruri dincolo de cuvinte. Când o melodie are pentru tine o semnificaţie aparte pe care ai vrea să o perceapă şi „celălalt”. Când, după o lungă perioadă de separare, te vezi cu cineva trag. Când ţi-ai dori, poate, să te „contopeşti” cu persoana iubită.

Deci până la urmă? Dacă ţi-ar oferi acum cineva şansa să deschizi uşa telepatiei în tine, ai face-o? Sau ai prefera să o ţii ermetic închisă?

Eu cred că marea majoritate ar fugi îngroziţi. Îţi dai seama? Să ştii tot ce gândesc ceilalţi despre tine dar nu ţi-au spus niciodată în faţă? Să auzi ţipătul disperat al oamenilor care cerşesc pe marginea străzii? Să percepi în mod acut durerea pe care ai cauzat-o altora (poate ne-intenţionat) prin ce ai zis sau ai făcut? Teribil…

Din păcate, telepatia este un blestem într-o lume înfundată în secrete, în politetuţi, în „civilizaţia din înalta societate”. Ne-ar forţa să vedem poate pentru prima oară dincolo de masca calmă şi bine studiată pe care noi toţi o purtăm.

„Dar eu nu port o mască!!!” te aud gândind… dacă aşa este, atunci eşti un om întreg şi om fericit. Însă mă tem că masca ai purtat-o atât de mult timp încât nici o mai simţi. Când cineva vine pe la tine în vizită alergi repede să faci un pic de curat sau să îţi aranjezi părul? Dacă da… fă cunoştinţă cu masca ta. Un telepat ar vedea imediat prin eforturile tale să pari altceva decât ceea eşti în acest moment.

Mai poţi să te uiţi la chipurile oamenilor în metrou… şi vezi cine îşi poartă „sufletul pe chip” şi cine nu…

Dar să presupunem că ne-am maturizat, că avem suficient respect de sine încât gândurile nerostite de ocară ale altora să nu ne dărâme şi că suntem în sfârşit gata de o comunicare directă şi totală.

Ne-am lovi de un baraj imens. Pentru că nu doar omului „de rând” îi este teamă de telepatie… Cel mai mult se tem acele grupări, organizaţii şi structuri care au un mare interes în a ţine lucrurile secret…

Să începem simplu: îţi poţi imagina o negociere de salariu între telepaţi? Dar lucrul în echipă? Dar împărţirea „task-urilor” şi mai apoi a „laudelor”.

Cum rămâne cu patentele de inventatori? Reţetele secrete pentru diverse băuturi? Codul PIN? Veniturile tale? Fricile tale?

Cum s-ar transforma planurile de război dacă am fi telepaţi? Ar mai fi războiul posibil? Ce s-ar întâmpla cu comunităţile spionaj şi contra-spionaj?

Practic, nimic nu ar mai fi la fel în lumea noastră dacă am putea comunica direct şi total!

Şi atunci, probabil că este un mare interes (la care, din teamă, ne aducem şi noi aportul) să nu descoperim telepatia. Putem să o căutăm, desigur! Însă doar atâta vreme cât ştim că ne uităm în locurile unde aceasta nu există, şi deci nu suntem în pericol să o şi găsim şi să ne facem de râs.

(Ideile din acest articol nu sunt tocmai originale. Defapt e posibil ca cineva să le recunoască foarte clar din cartea lui Ingo Swan – Penetration, carte pe care o recomand cu căldură oricărei persoane interesată de telepatie şi poate de conceptul ceva mai general al „non-localităţii conştiinţei umane”)

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *