Arhiva lunii iunie 2013

Vreau să fiu liber și independent!

De câțiva ani încoace, mi-a intrat în cap ideea asta de libertate și independență totală.

Am ajuns la concluzia că este bine să nu ai nevoie de nimeni, să fii auto-suficient și încrezător în resursele tale personale.

Motivul din spatele acestei decizii a fost, în parte, câștigarea unui simț de control și determinism asupra propriei vieți și asupra propriei fericiri. Dacă nu ai nevoie de nimeni și ești complet independent, atunci nimeni nu te poate face să suferi. Sursa fericirii tale este cumva în tine, sub controlul tău? Logic… nu?

Cred că poți găsi cu ușurință exemple de oameni dependenți de atenția celorlalți, dependenți de un ajutor financiar sau emoțional, dependenți de o slujbă… și tot așa. Aceste persoane sunt mereu „victime” și mereu „sugative de energie” pentru cei din jur. Așa că m-am hotărât că eu nu voi mai fi niciodată o astfel de persoană!

Însă îmi pare acum că am dus acest concept la extrema cealaltă! Îmi este acum greu să cer ajutorul cuiva, pentru că îmi este teamă să nu devin dependent de aceată persoană. Sunt foarte atent să nu mă atașez emoțional de cineva, care ar putea pleca și m-ar putea lăsa să-i simt lipsa. Sunt reticent în a face promisiuni sau în a mă angaja în proiecte de lungă durată, pentru că mă simt apoi prins, încătușat în niște obligații si cu libertatea cumva îngrădită. De fiecare dată când mă angajez la ceva sunt foarte atent să menționez și să discut clauzele de „ieșire”.

Cu cât îmi doresc să fiu mai liber, cu atât fiecare decizie pare să fie un nou lanț care îmi restrânge posiblitatea de mișcare.

Dacă stau însă și mă uit mai atent, s-ar putea ca în spatele acestei „independențe” să fie defapt teama de a pierde controlul. Teama de a nu face față vieții, cu situațiile pe care mi le prezintă. Și atunci, această libertate este defapt o încercare de a controla fiecare aspect al vieții mele care mi-ar putea cauza suferință la un moment dat în viitor.

Acum nevoia extremă de libertate și independență devine cea mai bine încuiată închisoare.

Se pare că acum în lume, acest concept de „independență totală” nici măcar nu există (decât poate în acceptarea lucrurilor așa cum sunt).

Trăind la oraș depind alți oameni să îmi trimită în fiecare zi apă potabilă, energie electrică și să vină să ia gunoiul. Apoi alți oameni produc, transportă și vând alimentele de care am nevoie zilnic. Apoi cineva are grijă să am conexiune la Internet, iar alții au inventat tehnologia prin care pot să scriu acest articol aici, iar tu poți să-l citești. Pare să fie defapt o relație de totală inter-dependență, de armonie între toți și toate…

Și atunci singura eliberare posibilă este poate simpla acceptare a faptului că viața ta depinde în totalitate de „celălalt”, că nu ai avut și nu vei avea niciodată control absolut asupra evenimentelor din jurul tău. Și deci nevoia de control se transformă în încredere că totul se întâmplă așa cum ar trebui se întâmple…?

Tu ce crezi?