Unii îţi dau aripi, în timp ce alţii îţi pun o piatră de mormânt la cap

Probabil că ai trecut şi tu prin următoarea situaţie:

Ţi-a venit o idee genială sau vrei să pui bazele unui proiect interesant şi discuţi acest lucru cu prietenul tău cel mai bun (sau cu mentorul tău).

Cel mai probabil se poate întâmpla una din cele două situaţii:

Prietenul tau devine şi el entuziastmat. Îţi pune întrebări şi este sincer interesat de ideea ta. Îţi ascultă planurile şi te susţine. Dacă îţi exprimi temeri cu privire la reuşita proiectului, te asigură că are încredere în tine, îţi aminteşte de reuşitele din trecut şi îţi spune că indiferent de rezultat va fi alături de tine şi te va sprijini. După discuţia cu prietenul tău te simţi în stare să muţi munţii!

În cealaltă variantă, discuţia este foarte diferită… Prietenul te sfătuieşte că e bine să fii realist! Foarte mulţi încearcă, însă puţini sunt cei care reuşesc. El crede că este un pic naiv din partea ta să ai aşteptări atât de mari, pentru că în final vei fi doar dezamăgit… Îţi aminteşte de situaţii similare din trecut când ai încercat să cari mai mult decât ai putut duce şi aproape ţi-ai rupt spatele. Te învaţă că este bine să îţi cunoşti limitele, să îţi pui ţeluri mai modeste. Îţi prezintă cazuri cu alţii care au încercat şi nu au reuşit şi te întreabă cum eşti tu mai bun?

În urma acestei discuţii este posibil să te simţi demoralizat. Ideea ta nu mai pare atât de genială. D efapt este de-a dreptul prostească şi o pierdere de timp. Nivelul tău de energie este foarte scăzut şi îi mulţumeşti prietenului tău că te-a salvat de la încă o dezamăgire…

Care dintre cei doi prieteni procedează corect?

Al cărui sfat te-ar ajuta mai mult pe tine personal?

Ce fel de prieten eşti tu?

Eu, de cele mai multe ori, sunt cel „realist”. Dacă cineva îmi prezintă un proiect nou, în mod automat găsesc mii de motive şi probleme pentru care acel proiect nu va reuşi:

„La asta te-ai gândit? Problema asta cum ai rezolvat-o? Ai obţinut aprobările de care ai nevoie? Ai făcut rost de bani? Nu?!?… păi până nu ai soluţiile la toate problemele astea nici nu are sens să te apuci…”

Pentru cei care au mare încredere în părerile mele, practic, le-am înmormântat proiectul şi ideea şi le-am dat şi câteva motive să fie mai depresivi.

În apărarea mea am o oarecare scuză să acţionez în acest fel. Dacă stau să mă gândesc, eu nu-mi pot aminti vreo persoană care să mă fi încurajat şi să aibă încredere în mine că pot face tot ce îmi propun. Din contră, am fost învăţat că viaţa este plină de probleme. Prin urmare singura îmbărbătare de care am beneficiat a fost propria îmbărbătare. Singura forţă motivatoare pentru a lucra la un proiect personal a venit mereu din interior.

Am ajuns cumva la concluzia că dacă ai nevoie de o aprobare exterioară pentru ideile şi proiectele tale, atunci nivelul tău de energie şi motivare este extrem de scăzut şi este improbabil că vei reuşi să duci la bun sfârşit ce ţi-ai propus. Mi se pare deci foarte important să ai încredere în tine şi în forţele tale, să ştii că vei reuşi în ciuda scepticismului celor din jurul tău. Atunci când forţa vine din interiorul tău eşti cu adevărat puternic.

Totuşi, în ultimii ani, am avut plăcerea să lucrez cu nişte oameni deosebiţi în echipe neobişnuite. Deşi nu s-a pus problema de susţinere în proiecte personale, am primit de multe ori cuvinte de apreciere pentru munca depusă, iar o persoană în mod particular îmi spune mereu mulţumesc după fiecare task realizat. Sunt nevoit să recunosc că aceste lucruri mă fac să mă simt extrem de bine şi mi-au lipsit în echipele de lucru anterioare.

O altă amintire interesantă o am despre ziua în care mi s-a spus prima dată „Te iubesc!”. Îmi este greu să descriu exact ce am simţit atunci, însă credeam în acele momente că totul este pefect în lume, că totul va funcţiona şi indiferent ce mi-aş propune să fac, voi avea energia să reuşesc.

În concluzie, cuvintele celor apropiaţi nouă au uneori o putere imensă în a ne afecta starea de spirit. Ne pot ridica la cer, sau ne pot îngropa în mormânt…

Continui să cred că un om cu adevărat puternic şi independent nu îşi schimba starea de spirit în funcţie de o sursă exterioară (cuvintele de încurajare sau de critică). Însă este posibil ca înainte să-ţi descoperi această sursă de energie internă, să ai nevoie de un prieten care să te susţină şi să-ţi amintească să ai încredere în tine.

Atenţie însă, nu vorbesc despre relaţii de co-dependenţă, în care tu ai mereu nevoie de ajutor iar prietenul tău se simte un mare salvator văzându-te pe tine atât de nevoiaş. Vorbesc despre prietenul care te ajută să nu mai ai nevoie de el! Care se asigură că te vei descurca şi atunci când el nu va fi lângă tine să te sprijine.

O să mă opresc aici, însă în posturi viitoare aş vrea să scriu mai în detaliu despre „critica contructivă”, dacă chiar ajută, feedback-ul negativ şi zicala: „Eşti un om care caută soluţii sau doar motive pentru care nu o să reuşeşti?” (Toate acestea au legătură cu „efectul Pygmalion” despre care am citit recent.)

6 păreri la “Unii îţi dau aripi, în timp ce alţii îţi pun o piatră de mormânt la cap

  1. Ela Iliesi

    Imi plac maxim ultimele postari. Stiu cel putin doua persoane care as vrea sa aiba revelatiile pe care le-ai avut tu, daca le pot numi asa si sa nu se mai priveasca mai buni decat ceilalti, sa nu iti taie din entuziasm ci sa iti dea aripi, sa fie mai pozitivi. E pur si simplu un drum mai bun si pentru ei si pentru cei din jurul lor.

    Autodezvoltarea rulz! Cartea lui Daniel Zărnescu: „Pe mine mă cheamă George” zici ca te-a facut sa privesti lucrurile altfel?

    Răspunde
    1. Ilie Pandia

      Cartea respectivă a fost să zic „Cireașa de pe Tort”! 🙂

      Este o carte pe care o recomand celor interesați de comunicare, dar cum bine știi, să citești o carte nu este suficient (din păcate!).

      Trebuie să-ți dorești să devi mai bun, mai comunicativ și să lucrezi cu tine. Și trebuie să fii dispus să te uiți bine de tot în oglindă, chiar daca nu o să-ți placă neaparăt ce o sa vezi :D.

      Răspunde
  2. Ela Iliesi

    Parca nu se intelege suficient din primul mesaj cat imi plac articolele. Imi plac mult mult de tot, si cum le-ai scris, cum explici ideile, tot! Cred ca motivul pentru care mi se pare asa extraordinar ce ai scris e ca oamenii inteligenti sunt de multe ori si inflexibili in parerile lor si nu ma asteptam sa aud vreodata pe cineva sa zica lucrurile astea.

    Răspunde
    1. Bluedrop

      Cred că oamenii inteligenți și inflexibili sunt destul de rari, dacă sunt. Flexibilitatea mi se pare o caracteristică necesară „acumulării” de inteligență. Trebuie să poți admite că nu știi și că ai greșit ca să poți învăța.

      Sunt mulți care se cred inteligenți și aceia sunt într-adevăr inflexibili…. imho

      Răspunde
  3. La LunePleine

    Deci increderea se construieste in copilarie. Parintii sunt cei care cladesc acest spirit de muta muntii cu afirmatii de genul, bravo ai luat nota mare, bravo esti frumos, esti destept, esti inteligent, lucruri pe care un parinte ar trebui sa le spuna copilului sau. O data matur, sa iti descoperi increderea este destul de greu, dar nu imposibil! Sfatul meu este urmatorul… oricare ar fi realitatea inconjurati-va de oameni optimisti, oameni veseli, oameni cu idei chiar daca nu sunt bune, oameni care va vorbesc frumos, chiar daca o fac numai ca sa nu va raneasca… alegi sa fiti pozitivi! O atitudine pozitiva atrage o viata frumoasa!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *