Arhiva lunii august 2012

În afara cutiei

Când te naști în această realitate ți se pune o cutie în cap!

E o cutie mare, albă. Ai loc să te plimbi în ea.

Apoi oameni încep să-ți scrie mesaje pe albul pereților. Prima dată nu le înțelegi, dar le vezi mereu și mereu, așa că ajungi să le accepți.

„Numele tău este Ilie”

„El este tatăl tau, iar ea este mama ta.”

„Ești un băiețel”

„Ai ochii albaștri”

„Ești cel mai frumos copil”

Și tot așa, zi cu zi, pereții se umplu de mesaje pe care le vezi mereu și mereu. Ele devin lumea ta, adevărul tău suprem, filtrul prin care tu înțelegi realitatea.

Ți se spune cine ești și ce ești.

La un moment dat cineva îți scrie pe un perete: „Ești bărbat!” O remarcă aparent nevinovată și o evoluție naturală de la „băiețel”, dar acest nou mesaj te îngustează, te limitează, te constrânge… pentru că dacă ești bărbat sunt anumite așteptări pe care trebuie să le îndeplinești… atlfel nu ești un bărbat autentic. Trebuie să îți întemeiezi o familie, trebuie să aduci bani în casă, trebuie să fi mereu puternic, trebuie să fi în competiție cu alți bărbați și multe alte „trebuie”.

Pe alt perete scrie: „Ești creștin!”, deci pentru tine nu mai există viață după moarte și orice speranță de contact cu divinitatea trebuie să treacă printr-un reprezentant al bisericii (dacă ți-ai platit taxele, desigur).

„Ești un intelectual” și prin urmare trebuie să te reții de la explorarea laturii tale mistice. Ba chiar ai face bine să negi că aceasta există!

Doar poate cel mai tragic este că ți se scrie pe perete ce este posibil și ce nu. Ți se explică ce este iubirea și dacă chiar ai super ghinion și pe cine ai voie să iubești sau nu.

Si apoi ești condamnat să trăiești în cutia (deja mult prea mică), plină de texte atât de adânc imprimate în tine că nu le mai vezi. Atât de adânc imprimate în tine încât le scrijelești și tu în alții într-un mod inconștient și compulsiv.

În tot acest timp, nu vei afla niciodată cine sau ce ai fi putut fi, dacă nu ți se punea cutia-n cap.

Închisoarea fără gratii

„Modul inteligent de a menține oamenii pasivi și supuși este să restricționezi în mod strict gama de opinii acceptate, dar să permiți o dezbatere înfocată în cadrul acestei game – ba chiar să încurajezi cele mai critice și mai deosebite puncte de vedere. Acest lucru le dă oamenilor impresia că au libertate de gândire, în timp ce presupozițiile sistemului sunt consolidate prin limitarea care a fost impusă asupra scopului dezbaterii” – Noam Chomsky

Nu este nimeni mai subjugat decât sclavul care este convins că este liber… Ai impresia că votul tău contează la ceva? Că „europarlamentarii” României au ceva de spus? Că poți avea vreo putere de decizie cu privire la rata de schimb a leului românesc? Sau la valoarea fondului de pensii când va veni vremea să ți se plătească dreptul? Sau la cum se face managementul asigurării de sănatate? Sau al învățământului românesc?

Libertatea pe care o ai se limitează la decizia daca vrei sau nu ketchup dulce sau picant la pizza, sau maioneză la cartofii prăjiți :).

Exagerez desigur, dar marea majoritate trăiesc în această închisoare mentală, pe care nu numai că nu o văd, dar o apără cu îndârjire dacă încerci să-i scoți un pic la aer. Gândește-te la asta când te mai uiți la vreo dezbatere politică înfocată, unde se aruncă cuvinte „grele” de o parte și de alta… Explorează ideea că poate mult din ceea ce-ai luat ca fiind adevărat, corect și bun, s-ar putea să nu fie chiar așa.

„The smart way to keep people passive and obedient is to strictly limit the spectrum of acceptable opinion, but allow very lively debate within that spectrum – even encourage the more critical and dissident views. That gives people the sense that there’s free thinking going on, while all the time the presuppositions of the system are being reinforced by the limits put on the range of the debate.”  – Noam Chomsky