Arhiva lunii decembrie 2011

Poate că Miss Univers nu era chiar proastă…

Când eram mai mic și urmăream Miss Univers la „tembelizor”, îmi amintesc că fiecare finalistă era întrebată ce își dorește cel mai mult și mai mult. În loc să dea un răspuns original ca: picioare mai lungi, părul drept sau să fiu veșnic tânără, toate aveau același răspuns: „Îmi doresc să fie pace în lume!”

Mereu am concluzionat că, deși foarte frumoase, fetele respective nu gândeau prea mult…

Astăzi mi-am schimbat această părere pentru că la aceiași întrebare aș oferi același răspuns.

Îmi doresc să fie pace în lume. Să trăim în armonie unii cu ceilalți. Oamenii să fie cu adevărat liberi. Să nu fie nevoie să platească o taxă ca să poată trăi pe propria planetă. Să existe destule pentru toți. Copiii să se poată juca în siguranță și în confort. Cei care aleg să fie părinți să aibă timpul și resursele necesare să fie alături de copii lor. Fiecare om să-și poată urma pasiunea, fie că este artistică, economică sau științifică.

Acesul la informație să fie liber pentru toți. Patentele să fie desecretizate și apoi anulate. Cooperarea să înlocuiască competiția.

Aerul și apa să fie curate. Mâncarea să fie proaspătă și să promoveze un corp sănatos. Mult-lăudata „frumusețe interioară” să strălucească și în afara noastră.Să fim mândri de corpurile noastre.

Curiozitatea și setea de cunoaștere să înlocuiască sistemul de îndoctrinare pe care astăzi îl numim educație.

Să existe un departament de „cunoaștere umană”, care să studieze lucruri precum telepatia, proiecția astrală, empatia, originea sentimentelor, conștiința, comuniunea cu natura și planeta Pământ (Gaia).

Religia organizată să fie înlocuită de spiritualitate. Știința să fie eliberată de aspectul dogmatic și să acepte existența conștiinței ca observator, subiect și factor de influență (poate chiar creator).

Toți oamenii să aibă acces la un mod de viață confortabil pentru simplu fapt că există. Să nu fie nevoie să muncească pentru asta. Atunci iubirea de care suntem capabili poate înflori cu adevărat, când nu trebuie să mă lupt cu nimeni pentru o bucată de pâine, când pot împărți orice cu celălalt fără să mă tem ca va rămâne mai puțin pentru mine.

Oamenii să fie sănătoși, puternici, independenți, auto-didacți și foarte intuitivi. Pe scurt: imposibil de subjugat fizic sau mental. Să nu mai existe șefi și subalterni sau alte structuri piramidale în care cei mulți sunt sclavii celor puțini.

Forța motivatoare din spatele oamenilor să nu mai fie profitul (personal) ci evoluția speciei umane. Să înțelegem că civilizația se măsoară după cum avem grijă de cei mai nevoiași de pe planetă și de planeta însăși.

Să ne bucurăm, să râdem, să dansăm, să cântăm și să ne iubim.

Aceasta este realitatea pe care eu o aleg.

Cum o să fim traşi în ţeapă de ESM (Europe Stability Mechanism)

Un nou tratat, care va intra în vigoare în Iulie 2012, ne va pune piatra de mormânt la cap.

Nu exagerez de loc, acest tratat se numeşte ESM (Europe Stability Mechanism) şi va creea o organizaţie care poate cere de la membrii sume enorme de bani (o să vezi imediat ce inseamna enorme). Aceste sume trebuiesc plătite obligatoriu în termen de 7 zile!!

Pe lângă aceasta, ESM va avea imunitate, neputând fi atacată în instanţă.

Vezi clipul de mai jos:

Acesta nu este un clip făcut de un „crazy youtuber”, documentul în discuţie există!

Poţi găsi informaţii pe Wikipedia şi poti citi documentul în original. ESM ne va putea cere toţi banii şi noi vom fi obligaţi să-i dăm fără să putem face nimic (legal) pe tema asta!!

Stimate fiinţe umane… oare când aveţi de gând să vă treziţi? 🙁

Amintiri despre viitor

Dacă te trezești în fiecare zi să mergi la servici, și salariul e cât de cât OK, contribui la fondul de pensii, la asigurarea de sănătate, îți faci cumpăraturile și dormi liniștit pentru că „ai un job asigurat”… trezește-te pentru că visezi frumos!!

Realitatea este cu totul alta. Nu mai există șiguranța serviciului. Chiar și dacă lucrezi la stat, nu știi când te lovește „restructurarea”, iar în domeniul privat, orice se poate întâmpla.

Pensia mai întâi a fost pensie, apoi a fost fond de pensii, apoi a devenit fond de pensii privat iar în final va deveni un fond de pensii inexistent.

Nu, nu sunt pesimist, dar e bine să te trezești și să faci un duș rece cât mai devreme. Atunci când știi ce se întâmplă poți să iei decizii informate.

Nici nu vreau să încep o discuție despre asigurarea de sănătate…

Ca să înțelegi mai exact ce vreau să-ți spun vizionează filmul Panică pe Wall Street (Margin Call 2011), secvența de început și cea de la final ar trebuie să fie revelatoare :).

Pentru mine personal, nici măcar un film de groază nu a fost la fel de intens ca Margin Call.