Arhiva lunii septembrie 2011

Recomandare Film: Time Traveler’s Wife

Un film interesant și un pic diferit fața de ce rulează acum la cinema. Este povestea unui bibliotecar, care datorită unei mutații genetice, poate călătorii înainte și înapoi în timp.

Nu poate controla când și unde călătorește și nu poate lua cu el absolut nimic… nici măcar hainele. Desigur acest lucru creează tot felul de situații ciudate atât pentru el cât și pentru soția lui.

Excelent film pentru weekend și o pungă de floricele. 

Becurile "ecologice" chiar sunt ecologice?

Știai că becurile ecologice conțin mercur? Ei bine da, conțin! Uită-te pe cutie și o să vezi că scrie „Hg”.

Așa, și?

Păi să vedem un pic ce se întâmplă mai departe.

Înainte, când se spărgea un bec (din acela vechi incandescent), tot ce aveai de făcut era să iei un făraș sau aspiratorul și să cureți bine cioburile pe care le aruncai la gunoi.

Să vedem ce ai de făcut dacă se sparge un bec ecologic cu mercur:

„Este adevărat că (în interiorul becurilor – n.r.) există mercur, cum este cel din termometre, însă dacă spargeţi un astfel de bec în casă, nu veţi fi în pericol de moarte”, precizează dr. Patrice Halimi, secretarul general al Asef. „Este suficient să aerisiţi bine camera şi să vă luaţi măsuri suplimentare de precauţie pentru curăţarea locului, în special să vă puneţi mănuşi de protecţie şi să folosiţi o mătură pentru îndepărtarea resturilor, nu un aspirator”, explică reprezentantul Asef. (sursa)

Înainte se vorbea că poate îți intră un ciob în talpă, dar acum… stai liniștit… nu ești în pericol de moarte!

Pe Wikipedia citim:

„Otrăvirea cu mercur poate apărea de la expunerea la forme de mercur solubile în apă, inhalarea vaporilor de mercur, sau din alimente de origine marină contaminate cu mercur”.

Sau aici:

„Parerile legate de riscurile provocate de spargerea unui bec CFL sunt impartite. Un lucru este cert – anumite riscuri exista din cauza continutului mic de mercur. Ne putem proteja de acest risc – si ar fi bine sa stim cum sa o facem, avand in vedere faptul ca acest tip de becuri va deveni probabil singurul de pe piata in cativa ani.

Pe cât de eficient este în crearea luminii albe, mercurul – numit și argintul viu – este de asemenea foarte toxic. Este în special dăunator pentru creier, la copii și la fetuși. De aceea autoritățile din S.U.A. l-au restricționat sau l-au interzis în compoziția produselor, cum sunt termometrele, motoarele sau comutatoarele cu termostat de la centralele termice”

Dar stai liniștit, dacă ai o mătura la îndemână nu ești în pericol de moarte.

OK, bun, să zicem că am rezolvat problema unui bec spart în casă și să zicem că nu inhalezi vapori de mercur, și să zicem o pereche bună de mânuși, o mătură și ținutul respirației te-au scăpat de otrăvirea cu mercur. Dar ce faci când un bec „eco” s-a stricat și trebuie aruncat?

Recomandarea este că aceste becuri trebuie reciclate… dar cine face acest lucru?! Ști tu pe cineva care reciclează becuri „eco”? Eu nu știu. Becurile sunt aruncate pur și simplu la gunoi. Da, din păcate și eu fac la fel. Și astfel, acest mercur, și vaporii de mercur, se vor aduna în cantități tot mai mari în aer și in sol.

Deci până la urmă ce-i cu nebunia asta cu becuri „eco”!? Că numai eco nu sunt… Și cum de au devenit obligatorii prin reglementările UE? Da, plătești mai puțin la curent, dar poluezi extrem de mult. Și poate că nu vedem acum costurile poluării cu mercur, dar or să le vadă copii noștri, care vor plăti „taxa pe mercur”. Atunci o să se vadă cât de eco sunt aceste becuri.

Citește acest articol: Atenție la mercurul din becurile „eco” în special partea de la sfârșit ca să vezi cât de toxic este mercurul:

 „Mercurul este o puternică neurotoxină care poate afecta creierul, măduva spinării, rinichii şi ficatul. Afectează de asemenea aptitudinile motorii şi dezvoltarea creierului, în cazul copiilor. Metalul este incriminat pentru apariţia afecţiunii Alzheimer, a iritabilităţii, a afecţiunilor renale, a migrenelor şi a sclerozei multiple”

Soluția care ar fi? Eu o să încep să mă uit după surse alternative de iluminat. Sigur trebuie să exite ceva și cu lumină rece și fără mercur. Becurile cu LED îmi vin in minte dar nu știu exact cât de bune sunt.

Ce bine îmi pare că…

Ascultam în dimineața asta Lara Fabian – Adagio

și am observat la voturi că unei persoane nu i-a plăcut clipul. M-am gândit: „Trebuie să fi cu adevărat surd să votezi negativ o astfel de melodie!”

Și apoi mi-am dat seama cât de important este simțul auzului… și mai ales ce bine îmi pare că pot să ascult muzică, cum ar fi cântecele Larei Fabian.

Ar fi o mare pierdere în viața mea, dacă dintr-odată nu aș mai putea asculta muzică… este un lucru pe care îl luăm de bun si de-a gata, pe care uităm să-l apreciem.

Așadar… mulțumesc simțului auzului… și Larei Fabian pentru vocea ei 🙂