Arhiva lunii iunie 2010

The Walken Thing

Unul din actorii mei preferaţi este Christopher Walken. Îmi place la nebunie cum vorbeşte şi privirea lui de om puţin pe „altă planetă” de unde a apărut şi termenul „the Walken thing.”

Am găsit pe net un text care îi este atribuit lui Walken şi care mi se pare genial:


„Stop your fucking bawwing this instant! I am not here to comfort you, or to help you cry. I am not here to listen to your story and say, there there, everything will be ok. So stop your fucking crying.

You want to know why I don’t care about your sadness? Because you shouldn’t be sad. And I know, I know, this is serious shit, and is important, and you don’t know what you are going to do now. But at the end of the day is the same shit that all of us go through.

For the past month I’ve been down and out. Over some broad that knows I love her, but she doesn’t love me. She thinks of my love only as being awkward. And she still wants me to be her best friend. On top of that I am a failure in pretty much everything I do, and I have yet to do anything my parents can be proud of. Buy you know what?

I am fucking awesome!

Now, I’ll admit that I haven’t held a dying man in my arms, or any serious fucking shit, but its all the same. People go through shit every day of their lives, and that is what life is. So grab a beer, pop a top, and toast that you are still alive. Give a toast to those who aren’t. Those that died so you could be free. Gave their lives so you can hate yours.

You are fucking awesome. But you don’t want to admit it. You go though shit day in and day out, and you live. You, are alive. This world cannot beat you. It can not destroy you. There is no shame in defeat as long as the spirit is not conquered. So don’t fucking give up! You are a good, decent person, who is in hard times. You deserve somebody. You deserve a hug. You deserve a kiss at night. You deserve a friend. Don’t you ever fucking think differently.

You.

Are.

Awesome.

Start fucking acting like it!”

Vizitatorii (The V’s)


Sunt mereu surprins de extratereştrii din serialele TV, care vin de foarte departe, cu tehnologii atât de avansate, cu o civilizaţie superioară nouă şi care în final se dovedesc a fi extrem de proşti. (spre norocul nostru…)

Să luăm de exemplu serialul V.

Prima şi cea mai mare problemă a mea este „carnea umană clonată” peste pielea lor adevărată de reptile. Păi dacă ţesutul „uman” are 1 cm grosime ce mai rămâne din reptila aia dacă îi dai pielea jos? Şi unde anume au îndesat coada? Ca să nu mai vorbim de organele de reproducere care chiar funcţionează!

Sistemele „extratereste” de securitate de pe nava mamă din zona interzisă: O usă cu nişte butoane pe care agenta blondă le-a ţinut minte dintr-o privire! Nu tu scanare a speciei (să te asiguri că măcar e o reptilă care intră în sală)… nu tu sisteme de avertisment… cred că nici oamenii nu mai folosesc aşa sisteme proaste. Iar în mijlocul sălii un scaun… poate ca să nu te simţi singur… sau poate să stea reptilele la picioarele lui…

Domnul reporter „naiv” intră fară nici un stres în sala de „high security” unde se făceau experimente pe oameni şi nimănui nu-i pasă.

La începutul filmului navele apar din senin deasupra oraşelor… radarul ăla care ar trebui să ne avertizeze când se apropie un obiect din spaţiu nu mai funcţiona fix atunci! Dar l-au pornit după aia, pentru că flota din spate se temea de el. E adevărat că intră în cardu un avion rătăcit şi un pilot mort (de frică probabil…). Dar apare Anna şi zice că „oops ne pare răr dar ne era sete şi ne trebuie apă”. OH! Ok… totul e în regulă atunci! Hai să aplaudăm şi să ne bucurăm. Nu s-au trimis avioane, tancuri, focoase nucleare… nimic. Toti se uită cu gura căscată la Anna şi nimeni nu vede mutrele înţepate ale echipajului ei.

„The Vs” au evoluat dincolo de emoţiile umane dar se bucură imens dacă le gâdili ego-ul un pic şi mor de furie dacă ceva nu merge cum s-a plănuit… ca să vezi!

Mi-au plăcut şi biluţele albastre în care vorbeşti… e bine că luminau că altfel ar fi crezut cei din jur că ai înnebunit. Nu am înţeles cum formai numărul totuşi… părea să fie suficient să strângi un pic de ea… poate dacă strângeai mai tare sau mai încet…

Prizonierii terbuiau întinşi pe un pat în pielea goală şi chinuiţi să spună tot ce ştiu… se pare că în momente de panică Vizitatorii uitau că au aparate cu care pot citi pur şi simplu memoria

„The seeker” – sfera ucigaşă „high tech” pe care au uitat să monteze camerele alea şmechere din jachete… aşa că tot ce puteai să vezi erau nişte pete roşii… care puteau fi oameni… stâlpi… butoaie… ce mai contează… la ce ţi-ar trebui să poţi vedea feţele celor din mişcarea de rezistenţă!?!

Procedura medicală era simplă în schimb. Nişte luminiţe albastre se învărteau în jurul capului tău şi dacă nu-ţi trecea era alături o masă de topoare şi satâruri şi seringi de mari dimensiuni.

Vizitatorii erau infiltraţi „peste tot” dar nu au fost în stare să aibă un reporter! Cumva mass-media le-a scăpat! Aşa că se chinuie acuma să mituiască un report uman care nu e hotărât dacă vrea să se culce cu Anna sau să prezinte ştiri.

Trecând peste asta a fost interesant de observat cum oamenii pot fi manipulaţi să-şi urască sincer semenii şi să-şi adore duşmanul: „divide et impera”. Poate asta e singura chestie care ar fi funcţionat cu adevărat.