Confidențialitatea Online – de ce este importantă și cum să te protejezi

Iată un citat care explică foarte pe scurt de ce este importantă confidențialitatea online (engl. „online privacy”)

„În ultimele 16 luni, dezbătând această problemă în diverse locații pe glob, de fiecare dată cineva mi-a spus: ‘Eu nu îmi fac griji de violare a confidențialității pentru că nu am nimic de acuns.’ De fiecare dată le răspund în același fel. Iau un pix, scriu adresa mea de email și le spun: ‘Aici este adresa mea de email. Când ajungeți acasă vă rog să îmi dați un email cu toate parolele pentru toate adresele de email, nu doar cele frumoase și respectabile pe care le folosiți la seriviciu, ci toate conturile, pentru că vreau să le parcurg, să văd ce faceți online, să citesc ce vreau să citesc și apoi să public ce mi se pare interesant. Până la urmă, dacă sunteți un om bun, dacă nu faceți nimic rău, nu aveți nimic de ascuns, nu?” Nici o persoană nu mi-a acceptat oferta până acum.” (Glenn Greenwald in Why privacy matters – TED Talk)

Acest argument: „nu fac nimic greșit, deci nu am nimic de ascuns” poate fi foarte ușor demontat dacă îl privești dintr-un alt punct de vedere. De ce guvernul are secrete și se ascunde de populație? De ce există acele „acorduri de confidențialitate” (NDAs) între corporații sau între corporații și angajați? Dacă nu fac nimic rău, atunci de ce aceste entități se ascund în spatele secretizării în timp ce neagă acest drept omului de rând spunându-i că este „o persoană rea dacă are ceva de acuns”.

Contra argumentul este că guvernele și corporațiile au nevoie să își țină datele secrete pentru a se apăra împotriva amenințărilor și/sau competitorilor. Și atunci de ce nu se aplică acest argument și pentru noi oamenii? Există amenințări și competitori care ne vizează și pe noi, dar totuși, dacă ne apărăm, dacă „avem ceva de ascuns”, înseamnă ca facem ceva rău. Și ce faci când ai nevoie să te aperi de un guvern care a devenit corupt și face abuz de putere, sau de o corporație care abuzează datele private pe care i le-ai dat în grijă, conștient sau nu.

Sau poate crezi că nu există guvernări corupte sau corporații care ar face orice pentru profit?

Dacă ai urmărit saga lui Edward Snowden (și a altora similari: WikiLeaks, Bradley Manning) atunci înțelegi mult mai bine până la ce nivel a ajuns spionajul online.

Ce se poate face?

Din păcate, Internetul nu a fost construit pentru a face față acestor provocări. Multe funcționalități sunt necesare pentru buna funcționare a site-urilor. De exemplu, acele „cookies” sunt folosite ca să nu fie nevoie să introduci parola de acces de fiecare dată când încarci o pagină privată. Problema este ca aceste funcționalități care au fost create pentru a face navigarea online mult mai ușoară și mai rapidă, au ajus să fie abuzate de diverse entități, într-un mod invizibil și uneori extrem de greu de evitat.

Există totuși experți îngrijorați, care găsesc tot felul de soluții ingenioase pentru a rezolva aceste probleme. Chiar dacă nu poți fi complet anonim online, măcar devi conștient de cât de vizibil ești și cât de multă informație personală este culeasă despre tine.

Ca recomandări simple:

– nu instalați și nu folosiți Flash – mai toate paginile web au început să migreze către tehnologii mai sigure decât Adobe Flash

– foloșiti un browser care ține cont de confidențialitatea online. Browser-ul recomandat este Firefox de la Mozilla. Atenție: Google Chrome face multe lucruri „pe ascuns”, dintre care ultima găselniță este posibilitatea de a-ți activa microfonul să asculte ce se vorbește. Această funcționalitate este foarte utilă daca chiar vrei să dai comenzi verbale calculatorului, însă activarea pe ascuns a microfonului deschide prea multe portițe spre abuz. Pentru un nivel și mai ridicat de anonimizare puteti folosi Tor.

– după ce instalați Firefox trebuie să vă securizați browserul instalând câteva extensii care ajută la păstrarea confidențialității online. Aceste extensii sunt: NoScript, uBlock Origin, Disconnect, Self-Destruct Cookies și Random Agent Spoofer. Ar mai fi și HTTPS Everywhere, dar nu sunt încă convins că funcționează așa cum se zice în „reclamă” și momentan eu nu l-am instalat.

(Sursa acestor instrumente și multe alte informații utile: https://www.privacytools.io/ )

Problemă: „Toată chestia asta este atât de complicată!! Argh….!!!”

Din păcate sunt de acord. Eu lucrez în domeniu IT și tot mi-a luat ceva timp să instalez și să configurez aceste extensii de securitate. Deci înțeleg foarte bine frustrarea, dar cred că se merită efortul de învățare.

Este foarte posibil ca imediat după instalare să nu mai meargă nimic! Paginile să nu se mai încarce, să apară tot felul de avertismente de zici ca a luat-o calculatorul razna. Este NORMAL! Nu te panica, respiră adânc și ai răbdare. Va trebui să petreci ceva timp configurând aceste extensii să NU blocheze site-urile în care ai încredere și pe care le vizitezi zilnic, dar să blocheze restul. Eu am fost șocat de cât de multe chestii blochez acum, care nici nu știam că există…

Deși am scris acest articol mai mult pentru mine, să îmi fixez mai bine în minte ce am descoperit, sper că și alții îl vor găsi util, și îl vor folosi pentru o mai bună securitate online.

Voi încerca să răspund la înrebări și să ajut în limita timpului disponibil, pe oricine vrea să își configureze browserul pentru o mai bună confidențialitate online, dar a întâmpinat probleme.

Recomandare de carte: „Confesiunile unui Asasin Economic” de John Perkins

John-Perkins-Confesiunile-unui-asasin-economic2„Confesiunile unui Asasin Economic” este o carte documentar. Autorul, John Perkins, a avut profesia speciala, si culmea: complet legală, de a destabiliza economia țărilor în dezvoltare prin îndatorarea financiară către marile instituții de creditare: Banca Mondială și FMI (Fondul Monetar Internațional).

Deși conținutul acestei cărți nu a fost nou pentru mine, m-a surprins nivelul de detaliu al prezentării și sursele de documentație disponibile pentru a susține această mărturie.

Dacă vei citi această carte, vei observa că, deși se discută despre Indonezia, Venezuela, Panama și Orientul Mijlociu, situația este surprinzător de asemănătoare cu ce s-a întâmplat în Romania în ’89 și în anii ce au urmat.

Veți descoperi cine au fost adevărații câsțigători după instalarea capitalismului.

Cartea este scrisă ca o confesiune și a fost interesant să urmăresc procesele de conștiință pe care și le făcea Perkins când își oferea „ajutorul” către țarile nevoiașe. La suprafață totul era idilic. Sume imense de bani erau pompate în economia unei țări pentru a o scoate din sărăcie, pentru o a moderniza și o aduce în lumea secolului XX. Ce ar putea fi rău in asta?

Partea ascusă a fost că planul era creea în așa fel încât toți banii să fie scoși din țară și datoria să nu poată fi plătită niciodată. Aceste lucruri erau impuse prin condițiile de finanțare.

Rezultatul era o înflorire a economiei, dar ai căror beneficiari erau interese străine și doar câteva familii locale trădatoare. Săracii deveneau și mai săraci ajugând să lucreze în condiții mizere în cadrul unei corporații, pierduși casele și pământurile.

Da, pe hârtie era o creștere economică, însă „pe stradă” se moare de foame. Îți sună familiar?

Desigur, nimic din toate astea nu ar fi fost posibil dacă noi oamenii nu am fi atât de lacomi. Dacă nu ne-ar sticli ochii după bani și dacă am lua în considerare efectul pe termen lung al deciziilor noastre.

Vă recomand cu căldură această care, va răspunde la multe întrebări și va aduce lumina în situații care par foarte încâlcite.

What’s the problem with Facebook (and social networks in general)?

what_is_best_what_is_newI’ve decided to write this in English, because I assume it will have a broader reach.

This post applies to many so called social networks, but I am going to use Facebook as an example here, since it is the one I know best.

There are many great things about Facebook. The one that I like most is that you can quickly ask for support from a large network of humans. There are quite a few stories where such on-line networks have been used to locate a person or to bring together people needed to collaborate on a creative project.

It has a great, easy to use interface and it’s friendly. And it does provide a good way to stay in touch with people that you care about and news that you’re interested in.

But from Facebook’s great advantages come its great short comings as well.

The very short story is that Facebook answers „What is new?” Instead of addressing the question: „What is best?”

„What is new” vs „What is best” is an idea that I got from the book „Zen and the art of motorcycle maintenance„.

What is new? is a shallow question. It’s something that you ask, learn and forget about. It’s flooding your mind with information that you do not need and so you will never recall. And the next day you come back for more news, for more excitement, for more pictures, for more quotes. What happens with what you read yesterday? Or the day before that? Forgotten… Saved in the Facebook data-servers, feeding the ads engine.

There are a few alarming posts on Facebook from time to time, raising awareness on issues of great importance, but they suffer the same fate. They get buried under the „What’s new” of tomorrow.

So Facebook is great for flashy stuff, for organizing an event or for doing stuff that is fun and quick. But it’s terrible for things that take time and deep thought.

Have you noticed that when you write a long, thoughtful comment, Facebook truncates it and shows only the first 2 or 3 lines :)? Does anyone read those long comments? Judging by my own patterns and the „likes” those post get, the answer is: not many read them.

What is best? is a question that cuts deep. It forces you to pause and think and consider the possibilities. To research what others have discovered, what the state of affairs is, what the proposed solutions are, what has worked, what has failed and why?

„What is best?” is tough to answer and the answer is likely to be only temporary and biased towards the information that you currently have. And it takes time to inform yourself. But that is not a reason to shy away from the question!

Most forums and social interactions shy away from „what is best” and call it „flaming”. I am familiar with that process. However that is NOT what I talking about. I am not talking about „I am right and so you are wrong” kind of „best”. I am talking about genuine research and genuine search for truth and best practices. So it’s not a „debate” on my truth or your truth, it is a learning process and a discovery process of yourself and the world.

I can give some examples from the software industry where „What is best” has lead to the open source movement and some of the great software we are using today.

So why did I write this post?

I wrote it because, today, I was sent a piece of video where some students have acknowledged a beggar and have played music around him and have donated the money to him.

Impressing and moving video. I nearly cried when I saw that. And then I realized that tomorrow this will all be forgotten. It will bubble for some time on the „social network” but then more „new stuff” will take its place. My temporary emotional reactions are a personal release but will not help anyone else.

So I started to wonder about „what is best?” and this is closely linked to „what matters, what is most important”?

The answer that I’ve found so far for those questions is Energy. No, it’s not money… Money is just a shadow of something else.

Everything runs on energy. From our bodies, to our cars to our „economy”. And we can go much deeper into cellular life, chemical reactions and then out in the cosmos, but that’s a different story.

To be fair, this pops up now and then on Facebook (and in the „online social sphere”), but it quickly gets buried under the next trending story, the next „What’s new”.

Because very few ask the „what’s best?” question, most do not realize the importance of Energy. If they did, it is likely that it will be the only thing posted about on Facebook.

So it seems like there is some kind of limit of what we can take in: cute cats, emotional videos, cute babies, uplifting quotes: those are OK. But do they have an effect? Are they „what’s best” for us right now? They probably do have an effect helping us go through the drudgery of the day, but that’s pretty much it.

Now imagine, if you can, that for a few days the trending stories would be about Energy and Energy supply. About Alternative Energy sources that are renewable. About a reality so different from that of today where work is no longer required, where people no longer have to beg to live, where cute cats become obsolete (because everything is just so beautiful), where we live in peace and harmony and we would no longer need our „daily fix” from Facebook.

Could this happen?

I know some have attempted it and others are still at it but it does not catch on. Why? Because it’s not new. (In fact is pretty ancient). It requires thought and attention. It requires time and deep thinking. It requires introspection and creative thinking. And sometimes it requires giving up on some of our core beliefs. It is much harder than crying at a video of a beggar impressed by the sudden attention.

And this is really my problem with Facebook and other social networks. Their potential is amazing and they offer us awesome power to focus and come together… and yet we waste that. We dissipate our energies and mental power and memory, chasing the ever elusive „What’s new” while „what’s best” and „what’s important” (as old as they are) are being ignored and not addressed, unless someone writes an „what’s new” rehash of the old story.

I invite you to take an hour or two and think about „What’s best” and „What’s important” in your life and then expand it to your family, your country and the Planet.

And now I wonder how many of you got this far? How may read more that the 10 words in the Facebook intro? 🙂

To those of you that did… I thank you!

Recomandare film: Her (2013)

movie_herDupă ce Transcendce m-a dezamăgit total, am fost foarte sceptic cu privire la fimul Her.

Deși cele două titluri tratează teme similare, „Her” o face de o mie de ori mai bine și pune accentul pe poveste și pe frământările personajelor și absolut de loc pe efectele speciale. Lucru care mi-a plăcut!

Din punct de vedere științific și tehnologic „Her” are mari probleme care m-au deranjat inițial: ce baterie avea telefonul ăla care mergea non-stop? sau ce fel de computer era necesar pentru a susține acel sistem de operare? Dar cea mai mare problemă a fost când se anunță inteligența artificială ca și când ai spune că azi la micul dejun avem cereale cu lapte! Aici Johny Deep a făcut o treabă mult mai bună, acordândui o importanță majoră, necesară acestui eveniment!

Dar am uitat de toate aceste probleme până la sfârșit, pentru că Samantha (sistemul de operare inteligent) se dovestește a fi cu adevărat super deștept și conștient și urmează cursul „normal” pentru o ființă înzestrată cu super-inteligență, spre deosebire de Transcendence care eșuează lamentabil să impresioneze.

Lăsând deci tehnologia la o parte, „Her” explorează iubirea, relațiile interumane și limitele lor. Te face să meditezi adânc la natura sentimentelor și emoțiilor și ce le face să fie reale și autentice. Finalul este unul care curge natural din poveste și reprezintă poate o viziune în viitorul nostru ca oameni.

Mi-a plăcut să-l văd pe Comodus într-un rol unde nu omoară pe nimeni, i s-a potrivit, deși parcă mă așteptam să lovească pe careva dintr-un moment în altul :D.

Acestea fiind zise, dacă a înțeles cineva ce era cu acele scrisori atât de importante în tot filmul, să îmi spună și mie, că eu nu am înțeles. Erau scrisori „autentice scrise de mână” dictate de un străin? Tocmai pentru a accentua problema autenticității emoțiilor transmise? Sau ce făcea acest scriitor acolo la serviciul lui de zi cu zi?

 

UFOCON București – 10 Mai 2014

2014_05_10_00004Sâmbăta, pe 10 Mai 2014 la Palatul Șuțu din București, a avut loc Conferința UFO 2014 organizată de ASFAN (ASFAN) (ufocon).

Aici am avut plăcerea să îl întâlnesc în persoană pe domnul General Emil Străinu, un om cu foarte multe de povestit și prea puțin timp. În public, pentru ceva vreme, a fost si Alexandru Mironov, cel care mi-a aprins pasiunea pentru informatică cu emisiunea TV: „A doua Alfabetizare”.

În panoul de vorbitori au fost membrii ASFAN ( președintele ASFAN Dan Farcaș, directorul executiv ASFAN Gheorghe Cohal), membri ai aviației române (comandor Marcel Smoleanu, colonel Platon Strejea), doamna Cristina Aldea (președinta filialei din Köln (Germania) a ASS – Societatea de cercetări în Arheologie, Astronautica și SETI condusă de Erich von Däniken) și desigur domnul Emil Străinu.

Tot timpul m-am întrebat de ce fenomenul OZN pare să se întâmple doar pe teritoriul Statelor Unite, iar această conferință mi-a demonstrat că se întâmplă și la noi, doar că nu este raportată la fel de des.

Ca și în afară, atunci când un cadru militar este martor al unor evenimente ce nu pot fi explicate cu ușurință, este fie redus la tăcere, fie ridiculizat și marginalizat. Acesta este și motivul pentru care deși există mulți martori, foarte puțini sunt dispuși să depună marturie în mod public și sub numele real.

Se poate deci concluziona că există la nivel planetar/global, o structură care se ocupă de secretizarea și mușamalizarea acestor fenomene. Ordinele vin „de foarte sus” sunt prompte și desigur nu se discută. Interesant este că peste tot în lume ordinele sună aproximativ la fel: „Nu ați văzut nimic, acest fenomen nu a avut loc, această ședință nu s-a ținut!”

Fără a se putea dovedi o legătură clară, cei care „vorbesc” sau „pun întrebări”, sunt transferați sau, în cazuri mai dramatice, se sinucid. Acest lucru a fost prezentat doar ca explicație la întrebarea: „Dacă acest fenomen este real, de ce nu vorbește nimeni!?”

Domnul Dan Farcaș, a avut o prezentare generală fenomenului OZN, din care rezulta că este un fenomen global și rapoarte există dealungul istoriei, devenind mai dese în timpul confruntărilor armate (războaielor).

Au fost amintite câteva cazuri dramatice, cu foarte mulți martori și cu confirmare atât vizuală cât și radar. Toate acestea pot fi găsite pe internet și în cărțile de specialitate pentru cei interesați. Probabil că vor apărea și pe site-ul ASFAN cât și pe site-ul conferinței.

Deși eram deja familiar cu aproape toata informația prezentată, am fost bucuros să constat că există un interes pentru fenomenul OZN și un grup de oameni a făcut efortul de a organiza această conferință și de a aduce martori direcți care să își poată prezenta experieța, dar și ridiculizarea prin care au trebuit să treacă.

Am fost mirat de faptul că aproape toata lumea era trecută de vârsta a doua. Probabil trebuie să înaintezi ceva în viață ca să treci peste teama de a fi ridiculizat sau este nevoie să aștepți să ieși la pensie înainte să-ți poți spune povestea fără să îți compromiți cariera.

Conferința a fost foarte concentrată pe câteva cazuri, prezentate în detaliu de martori. Am fost lăsat cu impresia ca s-a dorit demonstrarea faptul ca fenomenul OZN este unul real și care merită studiat. Eu sunt deja convins de asta și deci mă așteptam să trecem mai departe la întrebarea: „OK, nu suntem singuri în Univers, am fost și suntem vizitați. Ce facem acum? Care este situația în prezent?” Lucruri care au fost atinse doar tangential. Spre meritul prezentatorilor, s-au limitat doar la experiența directă și la fenomene care putea fi dovedite sau sunt foarte bine documentate. Un lucru sensibil, altfel riscând să se ridiculizeze acest eveniment pentru „speculații grandioase fără o bază reală”.

După mine, fenomenul ONZ nu poate fi discutat izolat, pentru ca este strâns cuplat de tehnologia avansată, la care publicul nu are access (lucru amintit de altfel și de domnul Străinu). Este legat deasemenea de această structură globală care menține secretizarea și care ar fi motivația din spatele acestui lucru. Și nu în ultimul rând este legată de natura realității în care trăim, locul nostru în Univers și adevărata noastră istorie care poate ar schimba „echilibrul puterii pe glob”.

A fost sugerat că tehnologia este mult avansată, poate atât de avansată încât noi nu îi mai putem face față. Aici nu pot fi de acord. Câtă vreme mai sunt oameni care mor de foame, de sete și de boli curabile, înseamnă că tehnologia nu a avansat încă suficient! (Cel puțin nu în domeniul public). Motivația că „oamenii nu sunt pregătiți pentru această tehnologie” nu face decât să ne țină pe loc și să mențină „status quo”: cei în putere să rămână în putere. Și atunci nici o tehnologie care ar putea împuternici toți oamenii de pe planetă, nu va fi facută publică decât cu picătura și după ce a fost deja depășită.

În concluzie: fenomenul OZN este unul real. Nu se poate spune clar (cu informația de până acum), dacă ce s-a observat este de origine terestră sau nu. Dar acest fenomen este doar „vârful iceberg-ului” și deci o mică parte din informația ocultată față de publicul larg.

Ca vești bune: se pare că de prin 2008 există un efort de a desecretiza și publica informațiile despre OZN adunate de guvernele diferitelor țări. O țară care încă se lasă rugată fiind SUA. Pe lângă asta, marea majoritate a oamenilor accepta acum ideea ca nu suntem singuri în Univers, deci secretizarea acestei informații pe motiv ca ar produce panică nu mai are sens. (Nu ca panica ar fi fost vreodata motivul real…)

Sper deci să ne vedem la UFOCON București 2015, cu un public mult mai larg și cu mai multe informații aduse în domeniul public!